Sari la conținut

Finală pe terenul rivalei

Ajunsă în finala Europa League după mari emoții împotriva austriecilor de la RB Salzburg, Olympique Marseille va juca acest ultim meci pe terenul rivalei din Lyon, în compania spaniolilor de la Atletico Madrid.

Le choc des olympiques

Așa este denumit derby-ul dintre Olympique Marseille și Olympique Lyon, care de fiecare dată atrage mii de suporteri la stadion și alte câteva mii în fața televizoarelor.

Știu că pentru publicul din România nu este la fel de interesant precum Real-Barca, dar poate ție îți place sau poate te vei îndrăgosti pe viitor de meciurile OM-OL.

Capture-d_écran-2017-12-17-à-22.47.45

Personal, îmi place să mă uit la derby-ul dintre aceste echipe pentru că fanii lor sunt incredibili. Timp de 90 de minute aceștia își susțin favorita, la începuturile meciurilor au coregrafii…frumos ce să mai!

Istoria meciurilor O.M.-O.L.

Cele două s-au întâlnit de-a lungul timpului de 111 ori în toate competițiile, Marseille având 35 de victorii, Lyon 39 de victorii, iar numărul meciurilor egale este de 39.

Primul meci al celor două datează din anul 1951, moment în care s-a înregistrat primul egal dintre acestea, scorul fiind 2-2.

PRESSESPORTS_558398_foot_055-1920x768

Rivalitatea lor devine cu atât mai mare în momentul în care se vorbește de trofee, OL având 9 titluri de campioană în Franța, iar Ol 7 titluri consecutive între anii 2002 și 2008, când au pus monopol pe Ligue 1 și doar titlul câștigat de Marseille le-a întrerupt seria devastatoare.

Finala de la Lyon

După cum bine știm Marseille o va întâlni în finala Europa League pe Atletico Madrid pe terenul lui Lyon, Parc OL.

Parc OL este unul dintre cele mai frumoase și noi stadioane din Franța fiind terminat în 2016 și având o capacitate de 60000 de locuri.

ParcOLEuro

 

Deși fanii lui Atletico au anunțat că vor veni în număr foarte mare în Franța, mă aștept ca stadionul să fie plin de fani ai lui Mrseille. Totuși se poate ca unele grupări din galeria lui Lyon să meargă la meci special pentru a susține Atletico Madrid, în defavoarea rivalilor de moarte.

Concluzii

Finala de pe terenul rivalei poate constitui un avantaj pentru Marseille, deoarece vor avea parte de o susținere mult mai mare din partea fanilor. Totodată, acest avantaj al lor este o sabie cu două tăișuri pentru că presiunea poate fi foarte mare pentru jucători, iar la finalul partidei există riscul să își dezamăgească fanii.

Pe de altă parte Atletico Madrid este echipa mai bună, cu o mult mai mare experiență europeană în ultimii ani față de francezi și probabil că Simeone va merge pe aceeași tactică pe care a abordat-o și în semifinala cu Arsenal.

atletico-madrid-griezmann

Ce crezi, este un avantaj pentru Marseille că finala se joacă în Franța?

Follow us on Instagram !

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: