Bogdan Lobonț, cu bune și cu rele. Pisica lasă în spate zeci de amintiri frumoase
Salutare!
Astăzi am aflat vestea, destul de tristă, că după meciul amical cu Finlanda Bogdan Lobonț, veteranul din poarta României se va retrage, după mulți ani în care ne-a făcut să urlăm de bucurie la paradele lui și în care ne simțeam mai în siguranță cu el în poartă.
Voi scrie despre Bogdan lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine și momentele bune sau rele care m-au marcat de-a lungul timpului…și sunt destul de multe.
Prima amintire despre Lobonț
Îmi amintesc foarte bine și acum că prima dată am aflat despre Lobonț când mă jucam FIFA 2003 cu Ajax Amsterdam. Fiind la începutul meu în lumea fotbalului cunoașteam câteva echipe celebre mai mult prin prisma tatălui și a bunicului meu, iar eu cu acele echipe jucam.
Când făceam echipa la FIFA am văzut numele Bogdan Lobonț și m-am dus la verișorul meu mai mare să-l întreb dacă Lobonț este român 😀 acela a fost primul moment când am auzit de Lobonț.
De atunci i-am acordat mai multă atenție acestui jucător
Am început să urmăresc pe cât posibil ce făcea atât el cât și Cristi Chivu. Mă uitam în fiecare marți la emisiunea Eurogoals de pe Eurosport și vedeam secvențe din campionatul Olandei. În tot acest timp i-am observat pe amândoi și mă bucuram mereu gândindu-mă ca marele Ajax Amsterdam, despre care auzisem atâtea lucruri de la tatăl și bunicul meu are doi români…ba chiar trei cu Mitea. Tot atunci l-am cunoscut și pe Zlatan Ibrahimovici colegul lor din atac.
Calificarea la Euro 2008
De-a lungul campaniei de calificare pentru Euro 2008, sentimentele mele pentru Lobonț au fost împărțite. De la supărarea din meciul cu Bulgaria când nu a prins mingea și a boxat-o pentru ca bulgarii să ne egaleze pe final, la bucuria din meciul cu Olanda de la Constanța când ne-a păstrat poarta „curată”.
Momentele negative ale lui Lobonț
Îmi mai aduc aminte că prin 2007 Dumitru Dragomir spunea despre Lobonț că ar ajunge la un nivel și mai înalt dacă nu ar mai fuma.
Un alt moment destul de jenant în care a fost implicat Lobonț alături de Tamaș, a fost scandalul din 2008 înaintea meciului cu Lituania, când au aruncat pietre și au înjurat niște jurnaliști.
Statisticile lui Lobonț la naționala României
Bogdan Lobonț a avut o carieră foarte frumoasă atât la echipele de club…echipe de club foarte importante precum: Ajax, Fiorentina, AS Roma, Dinamo și Rapid, cât și la echipa națională.
Pentru România acesta a jucat în 68 de partide, din care a primit 42 de goluri și a avut 20 de meciuri fără gol primit.
Finalul
Acesta este finalul unuia dintre cei mai buni portari pe care i-a dat România.
Îți mulțumim Bogdan Lobonț pentru toate emoțiile create, pentru serile în care ne mândream cu naționala noastră și pentru că ești un model pentru viitorii tineri portari.
Primul 11 îți urează tot binele din lume, Bogdan !
Nu uitați să ne urmăriți pe Facebook și pe Instagram .
Categorii
andreischiopu Vizualizare tot
Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)