Sari la conținut

11-le de Mondial | Samba do Brasil la Saint Petersburg! Coutinho și Neymar l-au executat pe Navas pe finalul partidei

O să fiu scurt. A părut că brazilienii s-au uitat puțin mai mult decât ar fi trebuit la meciul Argentinei cu Croația. În prima repriză, am văzut exact aceeași prestație lipsită de vlagă, ocazii și fără chef de fotbal pe care am văzut-o și la echipa echipa vedetelor argentiniene.

Ce a avut în plus Brazilia în prima repriză?

Păi, o posesie mai bună. Mingea era numai la ei, îi înghesuiau pe costaricani în careu, dar au lipsit fazele periculoase, au părut că nu știu cum să ajungă la poartă. Sau poate defensiva mult prea bine organizată a americanilor a fost de vină. Oricum, Neymar&Co. au fost mult sub așteptări, lucru ce părea, în primă fază, contrar comentariilor de pe internet cum că brazilienii vor da recital și le vor arăta rivalilor argentinieni ”cum se face”.

Într-adevăr, repriza secundă a reprezentat, cu adevărat, un festival ofensiv la poarta lui Navas. Neymar a trecut de vreo trei-patru ori pe lângă gol, Coutinho a semnat și el o ocazie. Golul plutea în aer, era inevitabil și puțin nedrept să se termine 0-0. Per total, Brazilia a meritat victoria, dar cu toate astea, era puțin rușinos ca meciul să se decidă în urma acelui penalty, acordat prea ușor în primă fază, după părerea mea. Coutinho candidează la titlul de cel mai bun jucător al CM2018, iar Neymar a stat mai mult pe jos.

Una peste alta, voiam să vă întreb dacă vi s-ar părea mai interesante optimile fără Argentina, Germania, și aici voiam să bag și Brazilia, dar nu cred că mai pot rata calificarea. Așteptăm comentariile voastre pe Facebook.

Numai bine. Revenim diseară.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: