Sari la conținut

West Brom-QPR | 6 goluri într-o singură repriză

QPR a primit  șase goluri în a doua repriză și a rămas fără nici un punct după primele 3 etape în Championship, în timp ce West Brom a urcat  până pe locul trei.

Antrenorul lui QPR, Steve McClaren, este deja supus unei presiuni după această înfrângere și trebuie să facă ceva, pentru că apărarea lui este extrem de slabă

Prima repriză s-a terminat 1-1, dar a doua repriză a adus o ploaie de goluri asupra echipei antrenate de Steve McClaren.

Matt Phillips a inscris de două ori împotriva vechiului său club, iar Jay Rodriguez a punctat din două penalty-uri, în timp ce Kieran Gibbs și atacantul Dwight Gayle au lovit cu primele lor goluri în tricoul lui West Brom.

0_JS160062586

În timp ce West Brom speră la clasarea în primele două locuri care duc direct în Premier League, se pare că în acest sezon QPR se va bate pentru a nu cădea în League One. Deși au un antrenor bun, lipsa unui adevărat lider și a unor fundași buni se vede, iar din păcate pentru ei viitorul este destul de neclar și tot staff-ul începe să se gândească la un sezon în care vor avea de tras serios pentru a evita retrogradarea.

mcclarenqpr1808

Nu uitați să urmăriți Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

2 gânduri despre „West Brom-QPR | 6 goluri într-o singură repriză Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: