Sari la conținut

Cine îl mai oprește pe Mitrovic

Am văzut astăzi o partidă foarte frumoasă din Premier League, între Fulham și Watford.

Meciul s-a terminat egal, scor 1-1, iar marcatorii au fost Andre Gray pentru Watford și Mitrovic pentru Fulham. Fulham a fost aproape să câștige meciul, dar același Mitrovic a trimis cu capul în transversală după un corner.

Mitrovic golgheterul din Premier League

În acest moment Alexandar Mitrovic este cel mai bun marcator din Premier League, cu 5 goluri marcate în doar 6 meciuri. El este la egalitate de goluri cu Eden Hazard, dar motivul pentru care Mitrovic mi se pare mai special, este pentru că Hazard a marcat de 2 ori din penalty, în timp ce sârbul a marcat doar din acțiune.

Cine îl mai oprește pe Mitrovic

Cifrele lui Mitrovic sunt letale în acest sezon, se vede clar că este unul dintre cei mai în formă atacanți din lume.

Noi, românii o știm pe pielea noastră…după ce Mitrovic ne-a dat două goluri în partida cu Serbia.

Nimeni nu s-a așteptat ca sârbul să înceapă sezonul atât de bine, mai ales că multă lume nu-l vedea un jucător care să poată face față în Premier League.

Statisticile lui Mitrovic

După cum spuneam sârbul are niște rezultate fantastice în aceste prime 6 etape de campionat. Să le vedem !

  • 5 goluri marcate în 6 meciuri
  • ~ 5 șuturi pe poartă la fiecare meci
  • 540 de minute jucate
  • 78,5 % procentajul paselor reușite în meciuri
  • 5 dueluri aeriene câștigate pe meci
  • 1 titlu de omul meciului

În aceste condiții jurnaliștii britanici, i-au acordat lui Mitrovici calificativul de 7,8, ceea ce este foarte bine pentru un atacant.

Punctele tari/slabe ale lui Mitrovic.

Ca orice alt fotbalist din lume și Mitrovic are atât puncte tari, dar are și câteva slăbiciuni.

Analiza este făcută pe baza a ceea ce am văzut până acum la el, iar eu îl urmăresc încă de anul trecut.

Punctele tari

  • are pase precise
  • statura lui impozantă îl ajută să câștige duelurile cu fundașii adverși
  • este letal în fața porții, rar se întâmplă să rateze atunci când are o ocazie mare
  • contrar așteptărilor, acesta șutează destul de bine și de la distanță

Puncte slabe

  • are momente când este prea individualist
  • nu este întotdeauna conectat la meci
  • devine agresiv atunci când nu are un meci bun
  • nu încearcă să recupereze mingea chiar dacă jocul se desfășoară în jurul său

Cine îl mai oprește pe Mitrovic 1

Cine este Mitrovic ?

Dacă tot se discută din ce în ce mai mult despre el, mai ales de când a marcat 2 goluri împotriva României, mă gândesc că trebuie să-i cunoaștem și background-ul.

Alexandar Mitrovic are 24 de ani, este născut la Smederevo în Serbia și și-a început cariera profesionistă de fotbal în 2011 la Partizan.

În doi ani a reușit să se facă remarcat în atacul sărbilor, încât Anderlecht l-a transferat pentru 3 milioane de euro, în 2013.

În Belgia a stat tot 2 sezoane, sezoane în care a reușit să înscrie 47 de goluri și 15 pase de gol, în toate competițiile, pentru Anderlecht.

În 2015 a fost transferat pe 10 milioane de euro, la Newcastle, unde din păcate a prins un moment prost al echipei care a retrogradat.

Nu s-a înțeles prea bine cu tehnicianul lui Newcastle, Rafa Benitez, fapt pentru care a fost mai mult împrumutat sau nu a prins prea multe meciuri ca titular.

În vară, însă, planetele au părut că s-au aliniat pentru Mitrovic și a prins transferul la Fulham. Fulham a plătit, pentru sârb, nu mai puțin de 20 de milioane de eruo plus alte bonusuri.

Championship - Preston North End vs Fulham

Rafa Benitez nu l-a plăcut pe Mitrovic

Deși nu a spus asta niciodată, mereu a părut că Benitez nu-l are la inimă pe sârb.

Acest lucru a fost dovedit chiar în momentul în care, acesta a fost întrebat de un jurnalist dacă îi va simți lipsa lui Mitrovic.

Tehnicianul spaniol a răspuns destul de clar și răspicat:

”Nu regret plecarea lui Mitrovic la Fulham, avem atacanți care îi vor face uitată plecarea.”

Ironia este că până acum toată echipa Newcastle a marcat doar 4 goluri, în timp ce Mitrovic are deja 5 goluri. 😀

La rândul său, Mitrovic a oferit o replică tăioasă în care a spus:

„Indiferent ce s-a spus despre mine, eu nu puteam să joc și nu mă simțeam bine în stilul impus de Newcastle.”

Concluzie

Alexandar Mitrovic este un atacant masiv, care reușește meci de meci să se ”lipească” de gol. Se pare că transferul definitiv la Fulham i s-a potrivit ca o mănușă, iar eu sunt sigur că va mai înscrie multe goluri în decursul acestei ediții de campionat.

Crezi că Mitrovic va reuși să devină golgheterul Premier League ?

Nu uita să urmărești Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Îți sugerez și ultimul articol scris, legat de meciul Inter-Tottenham.

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: