Sari la conținut

În interiorul academiei Dinamo Zagreb


Croația a câștigat inimile fanilor în timpul cursei lor până în finala Cupei Mondiale din 2018. Au fost multe povești despre fotbalul croat care vorbesc despre haos și despre lipsa unui program de dezvoltare. Nu și în cazul lui Dinamo Zagreb.

nk-dinamo-zagreb-2015-U15 - Copy

Fotbalul croat este condus de Dinamo Zagreb, care nu este doar una dintre cele mai prolifice academii din fotbalul mondial, dar aș vrea să punctez că este și una dintre cele mai meticulos organizate echipe, în ceea ce privește modul în care abordează dezvoltarea jucătorilor tineri.

În acest articol, am săpat adânc pentru a vedea cum acest gigant din fotbalul croat, reușește ca an de an să domine clasamentele de productivitate din fotbalul mondial.


În 2011 Academia Dinamo Zagreb a fost premiată de către UEFA, fiind una din cele 6 cele mai bune academii de tineret din Europa.

Barcelona, ​​Inter Milano, Sporting Lisabona, Ajax și Arsenal au fost ceilalți câștigători.

Premiul a fost evaluat în 4 domenii:

  • Academia în termeni mondiali (cum este percepută din exterior în întreaga lume)
  • Organizare
  • Drumul către prima echipă
  • Metodologie

Obiectivele academiei

 Dinamo este un club care vinde, ei știu asta și îl exploatează la maxim. Unul dintre principalele lor obiective din academie este acela de a produce talente pentru a le vinde la unul din cele mai importante cinci campionate din Europa.

Bruno-Dinamo-02

Atunci când lucrează cu tinerii jucători, există 5 obiective principale în academia din Zagreb:

  • Dezvoltarea obiceiurilor unei vieți sănătoase.
  • Antrenează tinerii să fie oameni buni, pentru că doar câțiva vor reuși. Tinerii sunt obișnuiți cu gândul că nu toți vor ajunge să-și trăiască visul de a fi fotbalist profesionist.

  • Sprijinirea copiiilor să fie fericiți în sport.

  • Responsabilitatea în obligațiile școlare.

  • Dezvoltarea jucătorilor pentru prima echipă.

Sistemele de joc nu sunt importante la cele mai tinere grupe de vârstă. Numai principiile de bază. Li se dau oportunități atunci când sunt cu mingea la picior, sunt liberi să facă ceea ce doresc.

Jucătorii sunt puși în poziții, astfel încât să nu fie haos, cu toate acestea nu le pasă de poziții sau rezultatele echipei, ci îi interesează dezvoltarea universală.

Jucătorii sunt încurajați să iasă cu mingea la picior, să se exprime și să fie creativi. Nu li se specifică poziția.

NICIODATĂ nu limitează numărul de atingeri ale jucătorilor, nici în contextul de joc sau în cel de formare. De exemplu, principiul de a juca mingea din doar 2 atingeri, li se pare că împiedică creativitatea.

Bruno-Dinamo-07 - Copy

Tehnica este cheia

După cum se poate vedea, tehnica este cheia ideologiei clubului.

Pe lângă cele 104 aspecte tehnice, clubul are și 24 de cerințe pentru posesia mingei într-un mod progresive. Acestea includ cerințe precum căutarea jucătorilor care se află în spate și privirea în ansamblu înainte de a primi mingea.

Jucătorii trebuie să stăpânească toate aceste cerințele până la finalul sezonului u15.

CROATIA SOCCER

Concluzie

Nu există nici un dubiu că Dinamo Zagreb este una din cele mai mari echipe producătoare de tinere speranțe din Europa. De la an la an clubul scoate noi jucători, care urmează să fie vânduți pe mulți bani la cele mai importante echipe din Europa, iar rețeta succesului lor se datorează seriozității cu care clubul își tratează juniorii.

Nu uita să urmărești Primul 11 pe Instagram, Facebook și Youtube.

Îți recomand articolul despre derby-ul portughez.

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: