Sari la conținut
Reclame

Cutremur în fotbalul belgian! Acuzații grave despre meciuri trucate.


Am mai spus-o și îmi susțin părerea. Să nu credem că doar în țările mici se fac blaturi. Țările mici sunt scoase la iveală ca un țap ispășitor de către UEFA și FIFA, pentru a distrage atenția de la meciurile aranjate din campionatele mai ”puternice”.


AsPT972CMAE-IYK

11 octombrie- Fotbalul belgian a fost cutremurat de o investigație amplă privind frauda financiară și aranjarea meciurilor. Procuratura federală a declarat că s-au efectuat 44 de anchete în Belgia și 13 în afara Belgiei, de către 220 de ofițeri, în Belgia, Franța, Luxemburg, Cipru, Muntenegru, Serbia și Macedonia

Antrenorul lui Brugge este arestat

Ivan Leko, antrenorul lui Club Brugge, a petrecut noaptea în închisoare, iar celebrul agent Mogi Bayat a fost, de asemenea, arestat.

ivan-leko-750x410

Acțiunea poliției a fost desfășurată în șapte țări europene, în timp ce autoritățile investighează corupția din fotbalul belgian.

Scandalul a zdruncinat fotbalul belgian. La Cupa Mondială din Rusia, echipa lui Roberto Martinez a câștigat respectul și simpatia fanilor, pentru stilul lor de joc, învingând atât Japonia, cât și Brazilia, într-un mod spectaculos, pentru ca la finalul turneului să se claseze pe locul 3.

Ancheta a fost lansată la sfârșitul anului trecut, ca răspuns la un raport al unității de combatere a fraudei sportive din cadrul Poliției Federale, care a relevat „indicarea tranzacțiilor financiare suspecte”. Ancheta se axează pe „activități legate de organizație criminală, spălare de bani și corupție privată”.

Ministrul Justiției Koen Geens a declarat:

„Trucarea meciurilor subminează integritatea sportului. Departamentul de Justiție lucrează pentru un sport echitabil. „

Nouă cluburi sunt suspecte, printre care:

  • Anderlecht
  • Club Brugge
  • Standard Liege
  • Oostende
  • Kortrijk
  • Lokeren
  • Genk
  • Gent
  • Mechelen 

Procurorul federal a indicat faptul că unele meciuri din sezonul 2017/18 au fost ”trântite”. Meciul de retrogradare dintre Eupen și Mouscron a provocat mii de reacții și păreri controversate în cercurile belgiene de fotbal: Eupen a marcat de patru ori în ultimele 15 minute pentru a evita retrogradarea la golaveraj.

În sezonul 2016/17, Mouscron s-a salvat de la retrogradare, câștigând 0-2 împotriva KV Kortrijk în ultima etapă a campionatului, în detrimentul lui Westerloo, care a retrogradat.

Bayat a avut jucători sub contract, atât de la Kortrijk, cât și de la Mouscron.

La vremea respectivă, Westerlo a avertizat unitatea de fraudă sportivă despre un „comportamentul suspect”, dar până astăzi, cazul părea că nu va fi anchetat.

Ca o reacție, Asociația Belgiană de fotbal, KBVB, și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la situație creată.

Pierre François, președintele Ligii Pro, a declarat că  „acest lucru este deranjant pentru imaginea fotbalului belgian”

717d6fea45b14862b01361679f67a813_18

Concluzie

După cum am zis încă de la începutul articolului, trebuia să se facă dreptate și în campionatele din țările mai ”dezvoltate”, care au fost adesea, ocrotite de anchete sau sancțiuni cu privire la ”blaturi”.

Sper ca acest demers să nu se oprească doar pentru Belgia !

Îți recomand articolul despre academia de fotbal Dinamo Zagreb.

Nu uitați să urmăriți Primul 11 pe Instagram, Facebook și Youtube.

 

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: