Sari la conținut

O retrospectivă asupra celor mai buni atacanți din istoria Premier League

Atacanții tind să fure toată atenția, în principal pentru că sunt într-o poziție care poate decide jocurile și pentru că mereu un gol superb va capta mult mai mult atenția decât un marcaj bine făcut 😀 .

maxresdefault

Premier League a fost destul de norocoasă pentru a avea câțiva dintre cei mai buni atacanți din lume, care s-au duelat an de an pentru supremație.

Într-un fotbal modern, în care „omul țintă” a devenit o specie rară, pe cale de dispariție, iar așezarea cu doi atacanți pare a fi o tactică riscantă, am hotărât să mă întorc în timp și să-i pomenesc pe cei care făceau tribunele să cânte și care își purtau echipa către glorie.

Mai jos am enumerat câțiva din acești titani:

  • Eric Cantona

Cu bătaia dinte el și un fan Crystal Palace pusă deoparte, Eric Cantona a fost de fapt un fotbalist incredibil. Legenda lui Manchester United a fost unul dintre personajele cele mai iubite de către suporteri.

cantona

„Regele Cantona” probabil s-a retras prea devreme, dar francezul este cu siguranță, unul dintre cei mai mari atacanți văzuți vreodată în Anglia.

Cantona a costat-o pe United doar 1,2 milioane de lire sterline de la Leeds United. -ce înseamnă în prezent 1,2 milioane de lire ? 😀

  • Dennis Bergkamp

Fundașii îl urau când îl aveau adversar, portarii nu l-au putut citi; Dennis Bergkamp a fost, pur și simplu, pus un geniu pe terenul de fotbal.

bergkamp_2907238

Fostul atacant de la Arsenal a fost esențial în dublele succese din sezoanele 1997-1998 și 2001-2002. Golul său împotriva lui Newcastle, va rămâne în memoria noastră pentru totdeauna.

  • Alan Shearer

Dacă nu ați auzit de Alan Shearer, atunci pur și simplu trebuie să vă reevaluați viața ca suporter al fotbalului.

171123112304-alan-shearer-1-exlarge-169

Legenda lui Blackburn și Newcastle este unul dintre cei mai prolifice golgheteri pe care fotbalul englez l-a avut vreodată. Shearer a fost un atcant fenomenal cu abilități devastatoare în aer, iar în acest moment doar Harry Kane are șanse să-i bată recordul de goluri marcate în Anglia.

  • Andy Cole

„Cole the goal” a știut cum să marcheze goluri și cum să tortureze portarii și apărarea adversarilor.

andy-cole_flzulcykbq4s19fm7mf3sxusi

Manchester United l-a transferat pe Cole de la Newcastle pentru 7 milioane de lire sterline, ceea ce ar fi o afacere ideală pentru un jucator de calitatea sa,  pe piața nebună de azi.

  • Robbie Fowler

Pe Fowler l-am văzut și în manualul meu de engleză din clasa a 6-a, toată lumea știe numele lui Robbie Fowler.

80236

Fostul om din atacul lui Liverpool, a avut un instinct natural în fața porții, iar ratările pentru el erau pur și simplu o raritate.

„Dumnezeu”, așa cum a fost numit de Kop, a marcat 128 goluri pentru Liverpool și, alături de personalitatea sa controversată, dar uneori plină de umor, a fost cu adevărat pachetul complet.

  • Thierry Henry

Thierry Henry a înscris 175 de goluri în Premier League și a îngropat visele multor echipe contra cărora a jucat.

thierry-henry-scores-goal-premier-league-season-20032004-1418838111

A câștigat două titluri Premier League, trei FA Cup, a câștigat de două ori titlul de jucătorul anului și de patru ori gheata de aur.

Henry este în topul celor mai iubiți jucători care au activat în Anglia și pe bună dreptate.

Îți recomand articolul despre visul lui Malcom la Barcelona.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Reclame

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: