Sari la conținut

Ce mai face Hatem Ben Arfa

A fost considerat unul dintre cei mai talentați tineri francezi din istorie. Din păcate, atitudinea și stilul de viață pe care îl trăia l-au adus la nivelul unor fotbaliști mediocri.

hatembenarfa-cropped_yoduplwgwhmd1g7eq9luqcv2i

„Semăna cu Messi, îl vedeam făcând lucruri aproape imposibile, dar nu a făcut alegeri bun în carieră”, declara Karim Benzema pentru Le Parisien în 2015.

La vârsta de 21 de ani, lucrurile au luat o turnură decisivă în cazul lui Ben Arfa, atunci când s-a certat cu patronul lui OL și l-a amenințat cu moartea. Imediat după scandal, Hatem a fost vândut la Marseille.

Pe Velodrome, forma lui bună a continuat, dar direct proporțional cu atitudinea sa. Într-o zi a fost supărat că este ținut pe banca de rezerve și a refuzat să intre pe teren atunci când i-a cerut antrenorul.

În cele din urmă a plecat în Anglia, La Newcastle, unde a avut un start de sezon fenomenal, până când Nigel de Jong i-a rupt piciorul, ceea ce l-a ținut în afara terenului timp de 6 luni.

La revenire, lucrurile nu au mers la fel de bine, iar Steve Bruce, antrenorul lui Newcastle a declarat că este inadmisibil ca unii fotbaliști să aibă atât de mult talent și să-l irosească degeaba. Bruce l-a ironizat și a spus că până și portarul advers alerga mai repede decât Ben Arfa.

hatem-ben-arfa

După un an admirabil la Nice, Ben Arfa a prins transferul la PSG, ceea ce putea fi revitalizarea carierei lui, dar din nou francezul a dezamăgit.

„Încetează să te crezi Messi și joacă fotbal!”, i-a transmis Unai Emery lui Hatem, dar el nu a vrut și a plecat de la club, după ce a depus o plângere împotriva lor.

Ben-Arfa

În prezent, a ajuns la 32 de ani, este liber de contract, iar tot talentul său s-a dus pe apa sâmbetei.

Îți recomand articolul despre broasca țestoasă care câștigă la pariuri.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

andreischiopu Vizualizare tot

Pasionat de fotbal inca de pe vremea cand invatam alfabetul. Specializat in marketing si business. Jurnalist in timpul liber si redactor sef la primul 11, cireasa de pe tort. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: