Intern

Cât de important este meciul cu Elveția?

România a învins Israel cu 1-2 și s-a calificat matematic la Euro 2024.

Putem să fim în a doua urnă valorică la Euro!

România și Elveția se confruntă în ultima etapă pentru primul loc în grupa de calificare. Miza este totuși mult mai mare decât pare. Primul loc în grupă înseamnă și poziția în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorți a grupelor la campionatul european din 2024.

Ambele echipe sunt neînvinse în actualele calificări, iar România se clasează momentan pe primul loc în grupă, la două puncte în fața elvețienilor. Totuși, în ultimele șase meciuri, Elveția are o singură victorie, cu Andorra, și cinci rezultate de egalitate. Un egal sau o victorie a tricolorilor ne va menține pe primul loc la finalul campaniei și ne va trimite direct în a doua urnă valorică, în timp ce Elveția o să fie în urna a patra.

Pe de altă parte, dacă România va pierde partida de la București, rolurile se vor inversa. Părerile fanilor sunt împărțite. A doua urnă pare una din care poate pica un adversar facil: Turcia, Albania, Austria. Ca o comparație, în urnele trei și patru (urne mai puțin valoroase) se pot afla următoarele echipe: Italia, Olanda, Croația, Serbia, Polonia, Elveția. Până la aflarea urnelor și a grupelor e greu de știut care este scenariul mai favorabil, dar pentru moralul jucătorilor este excelent să terminăm grupa pe primul loc. Mulțumim pentru această calificare și HAI ROMÂNIA!

  • România nu s-a mai calificat la un turneu final din 2016.
  • Tricolorii nu au pierdut în 2023.
  • România a adunat 19 puncte în 9 meciuri.

Lasă un răspuns

%d