Pierre-Emerick Aubameyang (33 de ani) a fost transferat de Chelsea de la Barcelona pe ultima sută de metri a perioadei de mercato din vară, însă atacantul gabonez este deja în discuții cu o altă echipă.
Abia a ajuns la Chelsea, dar Aubameyang este deja în discuții avansate cu o altă forță a Europei
Aubameyang s-a adaptat rapid la Chelsea și a marcat două goluri în cinci apariții pentru ”Albaștri”, dar gruparea de pe Stamford Bridge este în discuții avansate cu PSG pentru transferul vârfului pe Parc des Princes, din sezonul următor.
Potrivit Goal, care citează Footmercato, jucătorul își dorește să joace la PSG, astfel cele două cluburi ar putea să bată palma în curând, iar Pierre-Emerick Aubameyang să îmbrace tricoul campioanei Franței din sezonul 2023/2024.
PSG își conturează deja lista de achiziții pentru perioada de iarnă, iar oficialii clubului de pe Parc des Princes sunt gata să îi îndeplinească toate dorințele antrenorului Christophe Galtier (55 de ani).
Prioritatea parizienilor este Milan Skriniar (27 de ani), care evoluează în acest moment pentru Inter Milano. Fundașul slovac a intrat în ultimul an de contract cu formația italiană și de această situație vrea să profite PSG, care l-a mai dorit pe fotbalist și în vară, însă propunerea parizienilor a fost refuzată la acea vreme.
Atunci, Inter solicita nu mai puțin de 80 de milioane de euro, însă, la iarnă, italienii ar fi dispuși să accepte chiar și 20 de milioane de euro, doar pentru a nu-l pierde gratis pe Skriniar, anunță jurnalistul Hadrien Grenier.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre scrisă de pe digisport.ro.

