Francesco Acerbi este un adevărat luptător, iar fundașul central al naționalei Italiei și al lui Lazio a învins de două ori cancerul.
Deși au fost momente cumplite în viața lui Acerbi, el recunoaște că nu au fost cele mai grele momente din viața sa.

Cel mai greu moment din viața lui Acerbi, chiar mai complicat decât cancerul pe care l-a învins de două ori
Francesco Acerbi a povestit momentele grele prin care a trecut, când a învins de două ori cancerul, însă cel mai greu moment din viața sa a fost atunci când tatăl său a murit.
După decesul tatălui său, Francesco Acerbi a început să bea mult și să aibă o viață extrasportivă. A recunoscut că după prima operație, în 3 săptămâni era pe teren, dar nimic nu se schimbase în viața lui, avea aceleași obiceiuri.
Se culca târziu, stătea mult în oraș și bea, iar viața sa părea scăpată de sub control, fără să se mai respecte pe sine sau cluburile la care evolua. Simțea că nu mai avea motive să mai trăiască o viață echilibrată, simțea că totul e necinstit, odată cu trecerea în neființă a tatălui său.
- 16 prezențe are Francesco Acerbi în naționala Italiei, pentru care a înscris 1 gol

„Cancerul m-a salvat!”
Deși pentru întreaga omenire cancerul este una dintre cele mai cumplite boli, Acerbi a spus că tocmai această boală a fost norocul lui.
„Dacă nu m-aș fi îmbolnăvit de cancer aș fi ajuns în Serie B sau poate chiar m-aș fi retras. Din fericire, cineva acolo Sus mă iubea și mi-a trimis această boală. Fără ea aș fi sfârșit foarte rău. Nimeni nu m-ar fi putut salva”, a recunoscut surprinzător Acerbi.
- 33 de ani este vârsta lui Francesco Acerbi

Cine este Francesco Acerbi
Francesco Acerbi este unul dintre fundașii centrali ai Italiei la EURO 2020, iar cariera sa a avut un traseu interesant.
A început fotbalul la Pavia, o formație din ligile inferioare, după care a ajuns la Reggina. În 2011, Chievo Verona îl cumpăra pentru 2.000 deueor, pentru ca în doar un an, AC Milan să plătească 4.000.000 de euro.
La AC Milan a rezistat un sezon, fiind transferat de Genoa tot pentru 4.000.000 de euro, însă în a fost împrumutat la Chievo Verona.
Cel mai bun moment din carieră a venit în 2013, când Sassuolo îl cumpăra de la Genoa pentru 3.200.000 de euro.

Cinci sezoane pline cu de toate a petrecut Acerbi la Sassuolo, pentru ca în vara anului 2018 să fie vândut la Lazio pentru 10.500.000 de euro.
De atunci, Francesco Acerbi a devenit un adevărat gladiator, un fundaș central puternic, greu de păcălit și pe care se poate baza chiar și naționala Italiei.
- 10.000.000 de euro este cota de piață a lui Francesco Acerbi, conform transfermarkt.com
Porecla lui Francesco Acerbi este „Leone” (Leul), care reprezintă perioada grea prin care a trecut, dar pe care a lăsat-o în urmă ca un adevărat luptător.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

