Mijlocașul ofensiv croat este impresionat de condițiile de la clubul din Bănie, de istoria echipei și de oraș, fiind bucuros că a semnat cu formația lui Laurențiu Reghecampf.
Ante Roguljic speră să câștige campionatul cu Craiova și să facă multe meciuri bune pentru a-i impresiona pe suporterii olteni, care au mari așteptări de la el.
Ante Roguljic, primele declarații de la venirea la Craiova
„Sunt impresionat de absolut tot ce am văzut aici, de facilitățile care există la club, de oraș, de felul în care am fost primit și de modul în care s-au organizat rapid toate lucrurile. Sunt plăcut impresionat!
Știam că e un club mare din România, am făcut și câteva verificări înainte să vin aici și tot ce am găsit a fost pozitiv și am fost convins să vin aici. Nu am stat nicio secundă pe gânduri când am ales”.
„Am venit cu gândul de a ajuta echipa să câștige campionatul. Important e să câștigăm fiecare meci în parte, să fim uniți și să realizăm lucruri împreună.
O să pară puțin ciudat, dar îmi place să joc atunci când ai sentimentul că ai ceva de pierdut, pentru că atunci te simți fotbalist adevărat.
Trebuie să lași la o parte tot ce se întâmplă în afara terenului și să nu auzi ce se strigă din tribune, ce se întâmplă în viața ta personală și să dai totul pe teren.
Mă bucur foarte mult că sunt aici, vreau să dau totul pe teren pentru a-mi ajuta echipa și pentru a bucura suporterii”, a mai spus Ante Roguljic.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

