Fără categorie

Anunț surprinzător la Ajax! Unul dintre căpitanii echipei și-a reziliat contractul

Fundașul olandez Daley Blind (32 de ani) și-a reziliat în mod neașteptat contractul cu Ajax Amsterdam, în condițiile în care era unul dintre căpitanii echipei.

Anunț surprinzător la Ajax! Unul dintre căpitanii echipei și-a reziliat contractul

Contractul jucătorului era valabil până la 30 iunie 2023, dar se va încheia la 31 decembrie 2022.

Daley Blind a jucat pentru Olanda la Cupa Mondială din Qatar, reușind un gol și o pasă decisivă în cinci meciuri. “Portocala Mecanică” s-a oprit în faza sferturilor de finală.

“În ultimele zile, am convenit cu Daley să încetăm colaborarea. Sper că el îşi va putea găsi alt club pentru a-şi încheia acolo cariera de succes.

Împreună cu Daley, am decis să aibă loc un meci pe ArenA prin care să se poată despărţi de suporteri”, a declarat Edwin van der Sar, preşedintele executiv al clubului.

Format la Ajax Amsterdam, Daley Blind a plecat în 2014 la Manchester United, unde a jucat până în 2018. El a revenit apoi la clubul din Amsterdam.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: