Special

Anunțul Federației de Fotbal din Serbia, după ce UEFA i-a amendat pe albanezi cu doar 48.000€

Luni, UEFA a amendat federația albaneză cu 48.000 de euro pentru că fanii au strigat „ucideți toți sârbii” la meciul cu Croația, scor 2-2, din Grupa B de la EURO 2024.

Aceleași cuvinte au fost scandate și de suporterii croați, dar, în mod curios, forul continental a anunțat că încă nu a luat o decizie împotriva federației în cauză.

Serbia așteaptă să vadă și sancțiunea primită de Croația, apoi soluționarea apelurilor

La scurt timp, prin vocea secretarului general Jovan Surbatovic, Federația de Fotbal din Serbia a făcut un anunț:

„Vom lua o poziție oficială legată de sancțiunile față de HNS și FSHF când investigația este încheiată și când UEFA ia deciziile finale pentru toate fazele investigației, inclusiv apelurile FSS”, a transmis oficialul, conform Dnevnik.

Din declarație reiese că sârbii vor contesta decizia față de albanezi, iar în cazul în care sancțiunea pentru croați e similară, va fi atacată prin aceeași cale.

Reamintim că federația sârbă a cerut public cele mai duri sancțiuni pentru albanezi și croați, iar în cazul în care UEFA nu va face acest lucru, naționala lui Dragan Stojkovic se va retrage de la turneul final.

Se poate spune că sancțiunea pentru Albania nu e nici pe departe cea mai dură, iar cea pentru croați are toate șansele să fie similară.

Serbia are ultimul meci din grupe cu Danemarca, 25 iunie, dată până la care e puțin probabil ca UEFA să rezolve și apelurile. Totuși, în cazul în care sârbii ajung în fazele eliminatorii, ar putea avea timp să se retragă de la turneul final.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura