Cuneyt Cakir (45 de ani) a fost protagonist în debutul meciului amical dintre Turcia și Cehia, transmis în direct la Digi Sport 1.
Arbitrul Cuneyt Cakir „a fluierat finalul” după 5 minute în meciul Turcia – Cehia
După numai 5 minute, turcul a fluierat finalul partidei și toți jucătorii s-au dus la el să-l îmbrățișeze. A fost ultimul meci din cariera sa de 28 de ani.
El a ales să și-o încheie, deși mai putea activa. Acum, Cakir va deveni coordoator al tinerilor arbitri din Turcia, deși a avut oferte și la nivelul forurilor internaționale.
Ulterior, Cakir a fost schimbat de alt arbitru pentru acest meci. Potrivit presei turce, Cakir este primul arbitru care are o astfel de „ieșire din scenă”.
Cuneyt Cakir și-a încheiat cariera de arbitru
„Când am intrat în arbitraj, cel mai mare vis al meu a fost să am un meci la Cupa Mondială. Sunt fericit că mi-am realizat obiectivele. Fiecare profesie are un sfârșit”, a spus Cakir cu o zi înaintea meciului Turcia – Cehia.
Cuneyt Cakir a primit o plachetă din partea Federatiei Turce, pe care era gravat inclusiv anul înființării Federației, 1923, care coincide cu primul meci din istoria acestei echipe, iar acesta a fost chiar cu România.
Cakir este și „o cunoștină mai veche” a românilor. În octombrie 2021, turcul a arbitrat meciul Germania -România 2-1, din preliminariile CM 2022.
La acea vreme, „centralul” a acordat o lovitură de la 11 metri pentru nemți, dar și-a schimbat decizia după ce a consultat VAR-ul.
După doar trei minute a urmat golul de 1-0 marcat de România. Ianis Hagi s-a distrat cu apărarea nemților și a înscris cu un șut la colțul lung.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

