Intern

„Ați avut jucători care v-au spus că nu pot juca din cauza războiului?” Mircea Lucescu a dat detalii din interior

De aproape un an, Mircea Lucescu traversează cea mai grea perioadă a carierei sale, după începerea războiului din Ucraina.

Mircea Lucescu a dat detalii din interior

Antrenorul de 77 de ani rezistă însă cu brio stresului creat de bombardamentele ordonate de Vladimir Putin. Numai că situația este una extrem de dificilă și tehnicianul român a explicat cum a reușit Dinamo Kiev să treacă prin toate aceste probleme și să continue să joace fotbal.

Autocarul devenise, la un moment, dat, singurul mod sigur de transport. Din această cauză, „Il Luce” a resimțit probleme.

„Ei au fost imediat de acord atunci să scoatem echipa din Ucraina și să facem un ‘turneu al păcii’, prin Europa de vest. (…) Numai cu autocarul mergeam, nu mai știu câți kilometri am făcut, au fost vreo 10 meciuri în care am trecut dintr-o parte în alta. Ba la Kiev, ba la Lvov jucam meciurile din campionat.

Apoi ne urcam iar în autobuz și traversam granița. Ulterior, ne-am stabilit la Kiev. Apoi alarma ne-a anunțat că trebuia să ne adăpostim în cabine sau la subsol. Foarte greu și dificil de jucat în condițiile astea.

În plus, noi jucam fără public, iar suporterii dau ritm meciurilor. Nu prea am suportat drumurile astea la final, m-am trezit cu ușoare probleme la șold și mai mult la genunchi. Și unii jucători se refăceau mai greu după accidentări. Dar asta a fost, trebuia să o facem.

Dacă fotbalul s-ar fi oprit, situația ar fi fost și mai grea. Acum oamenii sunt ocupați cu altceva acolo. Meciurile sunt la TV, dar canalele de televiziune nu mai sunt aceleași. A rămas un singur canal care mai transmite”, a spus Mircea Lucescu, la Fotbal Club.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura