Special

Au început negocierile! 10 milioane de euro pentru Federico Chiesa

Federico Chiesa (26 de ani) nu intră în planurile antrenorului Thiago Motta la Juventus.

Tehnicianul care a preluat-o pe Juventus în această vară l-a informat pe Federico Chiesa că e liber să plece, pentru că în Piemont nu va mai juca. Inițial, prețul fotbalistului a fost setat la 15 milioane de euro, dar Juventus e dispusă să-l lase să plece și pentru 10 milioane.

Barcelona îl vrea pe Federico Chiesa

De situația lui Federico Chiesa de la Juventus vrea să profite FC Barcelona, care este în căutarea unui mijlocaș de bandă în acest final de mercato. Prima variantă a fost Nico Williams, dar campionul european este imposibil de adus, din cauza pretențiilor financiare ale celor de la Bilbao.

As.com scrie că Barcelona ”a activat pista Chiesa” și că negocierile pentru transfer au început.

Conducerea Barcelonei a avut deja primele discuții cu agentul lui Federico Chiesa, Fali Ramadani, și cu cei de la Juventus, iar părțile sunt optimiste că vor ajunge la un acord.

Juventus vrea să-l vândă neapărat pe Federico Chiesa în această vară, pentru că a intrat deja în ultimul an de contract, iar peste 12 luni l-ar pierde gratis.

Juventus vrea să scape și de salariul mare al lui Federico Chiesa, plătit cu 5 milioane de euro pe an.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura