Special

Au luat titlul după 90 de ani și vor juca în UEFA Champions League

Titlul în Belgia s-a decis duminica aceasta, odată cu cele două „finale” din play-off jucate concomitent.

„Minunea” s-a înfăptuit în cele din urmă, iar o echipă a reușit să iasă campioană după o așteptare de aproape un secol! 

Union Saint-Gilloise, campioană în Belgia după 90 de ani 

Union Saint-Gilloise a pus mâna pe trofeu după victoria de pe teren propriu cu Gent, scor 3-1. Contracandidata la titlu era Club Brugge, care s-a încurcat, însă, și a făcut doar egal cu Antwerp, scor 1-1. 

Oricum, chiar și dacă ar fi învins, Brugge n-ar mai fi ajuns-o pe Saint-Gilloise, care era obligată la victorieîntr-un astfel de scenariu. 

Astfel, Saint-Gilloise, cândva cea mai bună echipă din Belgia, a cucerit primul titlu său după cel din 1935, iar în sezonul viitor va juca în faza ligii Champions League. 

Istoria celor de la Union Saint-Gilloise

Înfiinţat în anul 1897, clubul Union a câştigat 11 titluri în perioada 1904-1935, dar a intrat într-un serios declin la începutul anilor 1960 după ce a retrogradat, ajungând în liga a patra a fotbalului belgian două decenii mai târziu.

Dar o revenire sprijinită de investiţia lui Tony Bloom, proprietarul clubului Brighton din Premier League, a ajutat-o pe Union să ajungă în divizia secundă şi apoi să obţină promovarea în prima ligă în 2021, după 48 de ani de absenţă.

Union a ocupat locul secund la primul sezon în prima ligă, iar anul următor au fost la doar câteva minute de titlu, fiindu-i smuls într-un final dramatic la sfârşitul campaniei 2022-2023.

În sezonul trecut, Union a încheiat tot pe locul secund în campionat, la un punct distanţă de FC Bruges, dar acum soarta a fost de partea lor. 

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura