Real Madrid, a fost învinsă de Betis Sevilla cu scorul de 2-1 într-un meci din etapa a 26-a din La Liga. ”Galacticii” au început perfect meciul, cu un gol marcat în minutul 10, de Brahim Diaz. Gazdele au reușit să întoarcă scorul prin Johnny Cardoso (minutul 34) și Isco (minutul 54 din penalty).
Carlo Ancelotti: ”Dacă jucăm așa, suntem siguri că nu vom câștiga marți”
Betis a reușit, astfel, să o învingă pe Real Madrid și este pe locul 6 în La Liga, cu 38 de puncte. Real rămâne pe doi, cu 54 de puncte, la egalitate cu liderul Barcelona, care are un meci mai puțin disputat.
La finalul partidei, Carlo Ancelotti s-a arătat nemulțumit de jocul prestat de echipa și a transmis că elevii săi trebuie să își schimbe atitudinea dacă vor să treacă de optimile de finală din Champions League.
”A fost un meci prost, a început bine dar apoi nu am avut același nivel, am pierdut controlul jocului împotriva unei echipe care a jucat mai bine decât noi și care a meritat să câștige.”
Este o lovitură grea, trebuie să reacționăm. O înfrângere în această etapă a sezonului este grea pentru că toată lumea aleargă și nu am jucat bine deloc. Am pierdut 27 de mingi în prima repriză și Betis a revenit în joc.”
Dacă jucăm așa, suntem siguri că nu vom câștiga marți (n.r. în turul optimilor din Champions League cu Atletico Madrid). E destul de clar, sper că asta ne va trezi.”, a spus Carlo Ancelotti, citat de Marca.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

