Premier League Special

Blestemul numărului 7 de la Manchester United! Un singur jucător s-a apropiat de Cristiano

Edinson Cavani este fotbalistul care a rupt blestemul numărului 7 de la Manchester United, blestem care a datat din momentul în care Cristiano Ronaldo a părăsit formația de pe „Old Trafford” pentru a semna cu Real Madrid.

Edinson Cavani. Sursă foto: goal.com
Edinson Cavani. Sursă foto: goal.com

Blestemul numărului 7 de la Manchester United

De la plecarea lui Cristiano Ronaldo de pe „Old Trafford”, numărul 7 al lui Manchester United a fost învăluit într-un mister total, iar fanii „diavolilor roșii” spun că este blestemat.

Niciun fotbalist care a purtat cifra 7 pe tricou, de la plecarea starului portughez, nu a reușit să se impună sau a avut rezultate mult prea modeste pentru o echipă ca Manchester United.

Cristiano la United! Scenariul care poate deveni realitate. Sursă foto: goal.com
Cristiano la United! Scenariul care poate deveni realitate. Sursă foto: goal.com

Cum s-a descurcat Edinson Cavani la Manchester United

Venit la Manchester United, liber de contract, după despărțirea de PSG, Edinson Cavani s-a adaptat rapid în echipa lui Ole Gunnar Solskjaer și a reușit să se impună, dar mai important, a fost același „matador”, care marchează multe goluri.

Mai mult decât atât, deși avea o ofertă foarte tentantă de la Boca Juniors, șefii lui United au făcut tot posibilul să îi mai prelungească pentru încă un sezon contractul lui Cavani, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă, chiar înainte de finala Europa League cu Villarreal, în care „El Matador” a înscris.

Astfel, Edinson Cavani a reușit să marcheze nu mai puțin de 17 goluri și a oferit 6 pase decisive, într-un total de 39 de meciuri jucate pentru Manchester United în primul său sezon în tricoul „diavolilor roșii”, fiind și unul dintre favoriții fanilor echipei.

De ce vrea să plece Cavani de la Manchester United. Sursă foto: goal.com
De ce vrea să plece Cavani de la Manchester United. Sursă foto: goal.com

Fotbaliștii care au fost protagoniștii blestemului numărului 7 de la Manchester United

Cristiano Ronaldo a preluat tricoul cu numărul 7 la Manchester United de la David Beckham în 2003. De atunci, starul portughez a devenit unul dintre cei mai iubiți fotbaliști de pe „Old Trafford”, cu 118 goluri marcate și 68 de pase decisive în 292 de partide.

Plecarea lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid în 2009, i-a lăsat pe fanii „diavolilor roșii” în așteptarea unui alt fotbalist de top, care să ducă mai departe tradiția tricoului cu numărul 7.

De-a lungul anilor, mai mulți fotbaliști au purtat numărul 7, dar nu au avut rezultate notabile. În urma plecării lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid, Michael Owen a purtat cifra 7 pe tricou timp de două sezoane, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Memphis Depay. Sursă foto: goal.com
Memphis Depay. Sursă foto: goal.com

Cifrele dezastruoase ale succesorilor lui Cristiano Ronaldo la Manchester United

Toți succesorii lui Cristiano Ronaldo la Manchester United au eșuat în dorința de a fi noul număr 7 al echipei. Din 2009, de când Cristiano Ronaldo a plecat, alți 5 fotbaliști au purtat cifra 7 pe tricou, dar cifrele lor au fost dezastruoase:

  • Michael Owen – 17 goluri în 52 de partide (2009-2011)
  • Antonio Valencia – 7 goluri în 78 de meciuri (2012-2014)
  • Angel Di Maria – 4 goluri în 32 de meciuri (2014-2015)
  • Memphis Depay – 7 goluri în 53 de meciuri (2015-2017)
  • Alexis Sanchez – 5 goluri în 45 de meciuri (2017-2019)
Angel Di Maria. Sursă foto: goal.com
Angel Di Maria. Sursă foto: goal.com

În 10 ani, de când Cristiano Ronaldo a plecat de la echipă, succesorii lui au reușit să marcheze în total doar 40 de goluri, cu 78 de reușite mai puțin decât a înscris starul portughez în 6 sezoane.

După ce Alexis Sanchez a părăsit-o pe United în vara anului 2019, nimeni nu s-a mai atins de „sacrul” număr 7 al echipei, până la Edinson Cavani.

Blestemul numărului 7 de la Manchester United. Sursă foto: goal.com
Blestemul numărului 7 de la Manchester United. Sursă foto: goal.com
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura