Edinson Cavani (36 de ani) părăsește LaLiga, după doar un sezon petrecut în tricoul celor de la Valencia. Acesta mai avea un an de contract cu ”liliecii”, însă, pentru că nu a prins foarte multe minute pe teren în sezonul trecut, atât vârful uruguayan, cât și conducerea clubului spaniol, au decis să rezilieze de comun acordul. Însă, se pare că atacantul nu va petrece foarte mult timp fără angajament.
Cavani, ofertat de Boca Juniors
Potrivit celor de la tyncsports, Boca Juniors insistă pentru aducerea lui Edinson Cavani. Formația cu un nume important în America de Sud a lansat o a doua ofertă către vârful uruguayan, după cea din 2021 (când existau șanse mari ca Edinson Cavani să se transfere de la Manchester United la Boca), sperând ca de această dată să-l convingă pe sud-american să vină în prima ligă de fotbal a Argentinei.
Aceeași publicație scrie că, de această dată, există șanse mari ca fostul jucător al lui Manchester United sau PSG să accepte propunerea argentinienilor, întrucât, în negocierile dintre părți este implicat și fratele fotbalistului, care a discutat deja cu un oficial al Bocăi despre această mutare.
De asemenea, sursa menționată anterior spune că gruparea argentiniană așteaptă ca atacantul să își rezilieze contractul cu Valencia pentru a merge mai departe cu discuțiile.
Până în acest moment, nu se cunosc informații de ordin financiar despre un posibil contract al lui Cavani la Boca Juniors.
Cavani a jucat 28 de meciuri pentru ”lilieci” în sezonul trecut, în toate competițiile. În perioada petrecută la Valencia, Cavani a reușit să înscrie de 7 ori.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Cavani, potrivit Transfermarkt.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

