Erling Haaland (24 de ani) este în prezent unul dintre cei mai buni atacanți din Europa. Fotbalistul norvegian mai are contract cu Manchester City până în vara anului 2027, iar cei de la TEAMtalk au anunțat că acesta a luat decizia finală.
Erling Haaland vrea clauză de reziliere în contractul cu Manchester City
Momentan, Haaland vrea să rămână la Manchester City, dar lasă o poartă deschisă și către alte destinații, așa cum a făcut întotdeauna. „Cetățenii” îi pregătesc un nou contract, iar Haaland pune o condiție clară pentru a semna cu „Cetățenii”, iar sursa citată a aflat prețul.
Astfel, pentru a semna, norvegianul își dorește o clauză de reziliere în valoare de 100 de milioane de lire sterline, adică 120 de milioane de euro. Dorința lui Erling Haaland este să nu rămână la mâna clubului pentru care evoluează, ci să ia singur deciziile care presupun un posibil transfer. Atacantul a fost cumpărat de City prin aceeași metodă, deoarece avea o clauză de doar 60 de milioane de euro la Borussia Dortmund.
Erling Haaland a devenit cel mai valoros fotbalist din lume
Transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor și Erling Haaland a devenit cel mai valoros fotbalist din lume. Atacantul norvegian a ajuns la cota de 200 de milioane, valoare de piață care a mai fost atinsă doar o singură dată.
Acest lucru s-a întâmplat în decembrie 2018 în cazul lui Kylian Mbappe, care evolua pe atunci pentru PSG. Astfel, cele trei vedete ale lui Real Madrid, care se numără și printre nominalizații la câștigarea Balonului de Aur din acest an, au fost detronate, potrivit as.com.
Haaland are un început foarte bun de sezon la Manchester City, formație pentru care a jucat deja nouă meciuri și a marcat 11 goluri.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

