MM Stoica a spus care sunt ultimele noutăți în privința lui Ionuț Panțîru, fundașul stânga al FCSB-ului care s-a accidentat la finalul sezonului trecut și despre care s-a crezut că nu va putea să mai joace vreodată fotbal.
Ce se întâmplă cu Ionuț Panțîru
Managerul general al FCSB-ului le-a dat fanilor vești bune și a spus că Ionuț Panțîru va reveni pe teren și va juca fotbal chiar în acest sezon.
„Octavian Popescu e bine și-a și luat carnetul de conducere din prima și sala și traseul. Panțîru o să poată juca, dar a mai fost nevoie să sufere încă o intervenție, pentru că a avut o accidentare destul de ciudată. Mai are cam două luni”, a spus MM Stoica, la TV TelekomSport.
„N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită”, este mesajul postat de Ionuț Panțîru pe social media.
Îți recomand articolul despre legătura dintre Dacia și Udinese.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

