În cursul zilei de joi (29 mai), Chelsea a ajuns la un acord cu Liam Delap, atacantul în vârstă de 22 de ani care a retrogradat cu Ipswich în Championship la finele acestui sezon.
Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de către jurnalistul italian și expertul în transferuri Fabrizio Romano.
Manchester City nu va activa clauza de răscumpărare, iar Delap a acceptat deja proiectul celor de la Chelsea. Contract pe termen lung, influența lui Maresca și prezența în UEFA Champions League au fost factori cheie. Delap se va alătura echipei”, a fost mesajul publicat de Fabrizio Romano pe contul său de X.
12 goluri și 2 pase decisive într-un total de 40 de apariții în toate competițiile – acestea sunt cifrele lui Delap pentru Ipswich din acest sezon. Promovată în Premier League în ediția 2023/2024, Ipswich a rezistat un singur an în primul eșalon al Angliei, formația pregătită de Kieran McKenna întorcându-se astfel în Championship.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

