Ciprian Deac a fost înlocuit de Dan Petrescu în minutul 65, ieșind nervos de pe teren, dar acesta a explicat că nu a fost supărat pe Dan Petrescu.
Ciprian Deac nu s-a supărat că a fost schimbat de Dan Petrescu
„Sunt supărat de fiecare dată când nu joc, dar nu pot să fiu supărat de antrenor. El decide, iar dacă mă schimbă în minutul 5, eu sunt doar un simplu jucător, antrenorul decide cât joc, unde joc.
Am fost supărat doar că nu voi mai rămâne pe teren, nu pot să fiu supărat pe un antrenor ca Dan Petrescu. Așa a decis Mister, nu pot să fiu supărat.
Dacă e nevoie de mine două minute, atunci două minute joc, așa trebuie să gândească un jucător profesionist, antrenorul vede cel mai bine”.
„O primă repriză în care noi am încercat să facem pressing, știam că, dacă le dăm spații, vor pasa foarte mult între lunii, au jucători foarte periculoși unu-la-unu și am încercat să stăm mai aproape de ei și poate de aceea nu am reușit să ținem de minge.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

