Clubul iranian Sepahan a fost amendat cu 200.000 de dolari (186.000 de euro) de Confederaţia Asiatică de Fotbal (AFC) pentru rolul său în anularea meciului cu echipa saudită Al-Ittihad, programat luna trecută în Liga Campionilor Asiei.
Clubul amendat cu 186.000 € din cauza unei statui
Sepahan a pierdut meciul cu 0-3 la ”masa verde”, după ce jucătorii lui Al-Ittihad au refuzat să intre pe teren din cauza unei statui a generalului iranian Qasem Soleimani, asasinat de americani şi considerat un terorist de Arabia Saudită, plasată la intrarea pe gazon.
Clubul iranian a primit o interdicţie de a mai juca acasă următoarele două meciuri din Liga Campionilor Asiei, cel de luni cu AGMK din Uzbekistan, respectiv cel cu Air Force Club (Irak) din 27 noiembrie, în timp ce interdicţia pentru un al treilea meci a fost suspendată pe termen de trei ani.
Comisia de disciplină a AFC a motivat sancţiunile prin faptul că clubul Sepahan a avut o conduită care ”a creat un mediu instabil şi nesigur de securitate” şi a ”cauzat daune de imagine AFC, Ligii Campionilor Asiei şi fotbalului asiatic în general”.
Incidentul a avut loc pe 2 octombrie pe stadionul din Isfahan, când meciul a fost anulat cu câteva minute înainte de start şi când în tribune se aflau 60.000 de spectatori.
În această grupă, Al-Ittihad, unde evoluează Karim Benzema şi Fabinho, printre alte vedete, ocupă primul loc cu 9 puncte din trei meciuri, urmată de Air Force Club şi Sepahan cu câte patru puncte şi AGNK, 0 puncte.
Qasem Soleimani, fost conducător al Forţelor Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei Iraniene, a fost asasinat de Statele Unite sub administraţia lui Donald Trump în ianuarie 2020, drept motiv pentru care clubul saudit nu a vrut să joace o partidă care implica aspecte politice.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

