Cornel Dinu a vorbit înainte de începutul play-off-ului, iar acesta a surprins când a mărturisit că și-ar dori ca FCSB să câștige campionatul în România.
Motivul pentru care Cornel Dinu vrea ca FCSB să câștige campionatul
„M-aș bucura din tot sufletul ca FCSB-ul să câștige acest campionat, pentru că joacă cu majoritatea jucătorilor români, crescuți în propria pepinieră.
Au și ei probleme, dar sunt un exemplu de urmat. Doar așa se poate crește nivelul campionatului nostru”.
„Sunt doi oameni care se ocupă de tot acolo!”
Cornel Dinu a continuat și a nominalizat două persoane care se ocupă și care se implică în destinele puștilor din Academia de Fotbal a FCSB-ului de la Berceni: „Academia de Fotbal a FCSB-ului din Berceni este cea mai performantă din ultimii ani. Sunt doi oameni care se ocupă de tot acolo, Alexe și Vali Argăseală, care stau de dimineață până seară la bază”.
„Prima dată am auzit de Academie de Fotbal la Bologna, dar acolo tinerii se preocupau de fotbal, însă se preocupau și de școală. Din păcate, la noi nu e așa”, a mai spus Cornel Dinu la TV TelekomSport.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

