După 3 sezoane în care s-a aflat sub contract cu Manchester United, Jadon Sancho (24 de ani) a plecat definitiv de pe Old Trafford.
Venit în schimbul a 85 de milioane de euro de la Borussia Dortmund (iulie 2021), englezul nu a strălucit în tricoul ”Diavolilor”, care l-au lăsat să plece acum la Chelsea.
Chelsea l-a transferat pe Jadon Sancho
În cursul zilei de sâmbătă, 31 august, Chelsea a anunțat oficial transferul lui Jadon Sancho prin intermediul rețelelor sociale,
”Aristocrații” l-au împrumutat pe englez până la finalul sezonului, iar în vara următoare îl vor achiziționa definitiv în schimbul a 23,7 milioane de euro. În plus Manchester United mai poate primi și alte șase milioane de euro dacă Sancho confirmă pe Stamford Bridge.
”Bine ai venit la Chelsea, Jadon”, au scris cei de la Chelsea pe Twitter.
”Sunt foarte încântat să fiu aici. Londra este locul unde am crescut și sunt fericit să mă întorc.
Managerul mi-a vorbit despre proiect și, pentru un jucător tânăr, este interesant. Sper să pot aduce goluri și pase decisive pe Stamford Bridge”, a spus Jadon Sancho.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

