Intern

Cristi Chivu a vorbit despre rolul său la Inter Primavera: „Nu trebuie să demonstrez eu că sunt valoros”

Cristi Chivu (42 de ani) se află pe banca celor de la Inter Primavera din vara anului 2021, iar antrenorul român a reușit să câștige titlul de campion în sezonul trecut.

Cristi Chivu a vorbit despre rolul său la Inter Primavera

Calificat în 16-imile Youth League, Cristi Chivu are parte de un sezon nereușit cu Inter în competiția internă, acolo unde se află doar pe locul 16 în clasament, după 11 meciuri.

Fostul căpitan al naționalei României a vorbit despre rolul său la formația secundă a celor de la Inter și a spus că principala sa misiune este să pună accentul pe dezvoltarea tinerilor din propria pepinieră a „nerazzurrilor” și mai puțin pe realizările personale, cel puțin pentru moment.

„Eu mă bucur foarte tare că au șansa să călătorească și șă lucreze cu echipa mare. Nu contează că noi plătim când jucăm, sâmbătă sau duminică, sunt conștient că Simone are prioritate. E chiar un sentiment plăcut să am câțiva băieți pe bancă la echipa mare.

Eu trebuie să mă descurc, nu este o problemă, antrenez băieții pe care care îi am la dispoziție. Nu trebuie să demonstrez eu că sunt valoros, treaba mea este să le ofer un viitor acestor jucători.

Eu trebuie să îi pregătesc să facă față la provocările echipei mari și sunt mândru când acești băieți fac pasul către Serie A și Liga Campionilor”, a spus Chivu, potrivit fcinternews.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura