Special

Cristiano Ronaldo are opțiuni limitate în Europa! Primele șase cluburi de top care au decis să nu îl transfere

Cristiano Ronaldo (37 de ani) este aproape de a ajunge la un acord cu Al-Nassr, la aproximativ două săptămâni după ce și-a reziliat contractul cu Manchester United.

Cristiano Ronaldo are opțiuni limitate în Europa

Potrivit presei britanice, șase echipe importante din Europa au decis deja că nu vor încerca să obțină semnătura lui Ronaldo în perioada de transferuri a iernii.

Este vorba de Atletico, Napoli, AS Roma, Bayern, Borussia Dortmund și Chelsea.

În cazul primelor cinci cluburi, cel puțin un membru al conducerii a declarat public că echipa sa fie nu-și dorește, fie nu are posibilitatea financiară pentru a-l transfera pe Ronaldo.

Ronaldo se află în plină Cupă Mondială, dar are grijă și de viitorul său profesional la nivel de club.

În timp ce familia sa, Georgina și copiii, se află momentan la Madrid, în ranchul deținut la Finca, în suburbia capitalei Spaniei, Cristiano negociază de zor cu șeicii arabi.

Spaniolii susțin că portughezul este aproape de a încheia un acord cu cei de la Al Nassr, care va fi valabil până în vara lui 2025.

Salariul astronomic al fotbalistului, în valoare de 200 de milioane de euro pe sezon, va include și diverse bonusuri ce vor fi rezultate din publicitate.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura