Cristiano Ronaldo a postat un comunicat pe conturile de socializarea, în care a vorbit despre toate zvonurile din presă legate de viitoarea sa destinație.
Cristiano Ronaldo, comunicat dur
Ultimul astfel de zvon, cel referitor la Real Madrid, a fost publicat luni seară de către cei de la El Chiringuito, care au precizat că starul portughez este gata să revină pe „Santiago Bernabeu”, iar Carlo Ancelotti chiar și-l dorește „cu disperare”. În schimb, antrenorul a negat că ar fi vorba despre așa ceva.
„Oricine mă cunoaște este conștient de cât de concentrat sunt pe munca mea. Mai puțină vorbă și mai multă acțiune, acesta a fost motto-ul meu încă de la începutul carierei. Totuși, având în vedere tot ce s-a spus și scris recent, trebuie să-mi expun poziția.
Pe lângă lipsa de respect față de mine ca om și ca jucător, este vorba despre modul frivol în care viitorul meu este expus în presă este lipsit de respect față de toate cluburile implicate în aceste zvonuri, dar și față de jucătorii și staff-ul acestora.
Povestea mea de la Real Madrid a fost scrisă. A fost înregistrată. În cuvinte și în cifre, în trofee, în recorduri și în titluri. Este în muzeul de la Stadionul Bernabeu și mințile fiecărui fan al acestui club.
Pe lângă ce am reușit, îmi aduc aminte că în acești nouă ani am avut o relație profundă de respect și afecțiune cu fanii clubului, pe care o am și acum și pe care o voi avea mereu. Sunt convins că fanii adevărați ai lui Real Madrid vor continua să mă păstreze în inimile lor, așa cum și eu îi voi avea în a mea.
Pe lângă cel mai precedent episod din Spania, au existat frecvent știri și povești care m-au asociat cu o serie de cluburi din țări diferite, însă nimeni nu a fost vreodată preocupat să încerce să afle adevărul.
Rup acum tăcerea pentru a vă spus că nu le pot permite oamenilor să se joace cu numele meu. Rămân concentrat asupra carierei mele și asupra muncii mele, sunt pregătit pentru toate provocările care vor urma. Orice altceva? Doar discuții”, a scris Cristiano Ronaldo, pe Instagram.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

