Pentru că am fost opt zile în Egipt, nu am stat chiar doar la relaxare, ci am studiat și puțin cum stau lucrurile cu fotbalul egiptean, mai ales că au jucat finala Cupei Africii pe Națiuni și au fost aproape de a se califica din nou la un Campionat Mondial după cel din 2018.

Cum am simțit fotbalul egiptean
Fotbalul egiptean e destul de dezbătut de oameni, există o parte dintre oameni care nu se uită deloc la el, spun că nu au ce să privească sau „îmi dau ei mie bani?”, cam cum se întâmplă și pe la noi și mai sunt ceilalți care sunt fani Al Ahly, cel mai titrat club al lor.
Acum, ideea este că fotbalul din campionatul egiptean e slab, chiar mai slab decât la noi, deși și acolo se învârt sume destul mari de bani, însă au un aspect dubios, pornind de la arbitru până la portari.

Au VAR, dar blaturile sunt în floare
M-am uitat la câteva meciuri din Premier League, așa se numește campionatul din Egipt, și am remarcat faptul că deși au VAR, se fură cu tot cu sistemul de videoarbitraj.
Concret, era un meci plictisitor între Al Masry și Arab Contractors, scor 2-0, în care arbitrul a dictat un penalty total inventat, după mai mult un „frecuș” în careul lui Al Masry, nici vorbă de fault.
S-a dus la marginea terenului să verifice faza și arbitrul a rămas la verdictul pe care l-a dat prima dată, adică lovitură de la 11 metri.

Mi-am adus aminte de meciurile din campionatul nostru de prin 2008, 2009 și 2010, când miza era mare, pentru că primul loc ducea direct în grupele Champions League, când dacă nu furai nu erai băgat în seamă de nimeni, doar că nu exista conceptul de VAR atunci, oricum s-ar fi furat și cu el 🙂
În fine, îi înțeleg perfect și pe cei care spuneau că nu au ce privi la campionatul de fotbal din Egipt.
Mohamed Salah nu e preferatul lor
Absolut toți cu care am vorbit mi l-au lăudat pe Mohamed Salah, evident, e cartea lor de vizită în lumea fotbalistică, însă un alt fotbalist era preferatul tuturor și anume Mohamed Zidan sau „Zizou”, cum își mai scria pe tricou.
Ei sunt de părere că dacă Mohamed Zidan ar fi jucat la un club mai mare, ar fi putut să-și arate valoarea reală, care ar fi fost peste cea a lui Salah.
„Zizou” s-a retras din fotbal în 2016 și a jucat la câteva cluburi bune din Europa, printre care și la Borussia Dortmund.

Nu știu dacă egiptenii erau supărați pe Salah pentru că a ratat acel penalty cu Senegal, dar cert este că l-au lăudat mult pe Mohamed Zidan.
Pe Zidan poate vi-l mai amintiți că avea acea tunsoare cu o minge de fotbal = inimă.

Ce îmi amintesc eu despre Mohamed Zidan
Fiind un fan al fotbalului european încă de când eram un puști, îl știu pe Mohamed Zidan, l-am urmărit în mai multe meciuri, la diverse echipe. El oricum a jucat pentru multe formații, cele mai tari fiind: Midtjylland, Werder Bremen, Mainz, Hamburg și Borussia Dortmund.
Problema lui adevărată era că în momentul în care câștiga un salariu mai mare devenea leneș pe teren și foarte capricios, se certa mult cu adversarii, coechipierii și antrenorii. Avea mult talent, însă talentul nu era susținut și de o muncă asiduă, cam cum s-a întâmplat și cu Mido, alt fotbalist egiptean bun, dar mult prea încăpățânat.
Am fost întrebat ce mai face Hagi
Egiptenii nu știu prea mult despre fotbalul din România, doar cei mai în vârstă își mai amintesc de „Generația de Aur”, în mod special despre Gică Hagi, în rest mai nimic. Nici măcar despre Adi Mutu, care a jucat la un nivel înalt în cariera lui, însă nu a fost atât de „global” ca „Regele”.
Cei mai tineri din Egipt nu știu absolut nimic despre fotbalul din România și nici nu poți să-i condamni, de câțiva ani de zile sunt cei mai buni doar la noi în ogradă, când scoatem capul în lume, nu prea mai merge treaba.
„Când eram mai tânăr mă uitam la meciurile lui Hagi, îmi plăcea cum dribla, juca fotbal pe bune. Îmi plăcea și că se enerva mult pe teren. Chiar… ce mai face Hagi acum?”, m-a întrebat unul dintre ei.
I-am zis de Academia lui de fotbal, i-am zis că are și un fiu, adică Ianis, care joacă în Scoția și referitor la amintirea lui cu nervii lui Hagi, i-am arătat filmulețul ăsta recent, explicându-i contextul 🙂
Concluzie
Am tras niște concluzii după aceste zile, cred că fotbalul egiptean nu are prea mari perspective, probabil vor mai aștepta mult timp până să mai apară un Mohamed Salah. Nu că nu ar avea jucători interesanți și tineri (Vă puteți uita la Omar Marmoush de la Stuttgart), însă mentalitatea e cea mai mare problemă a lor, oarecum ca la noi, deși în ultima vreme parcă la noi s-au mai calmat figurile jucătorilor de fotbal, cel puțin nu mai au tupeul pe care îl aveau acum 6-7 ani.
- Fact: Numele lui Mohamed Elneny se pronunță Mohamed „Ilniny”, așa am tot auzit 🙂

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.


Interesante detalii. Nu știam că egiptenii sunt așa deschiși să vorbească despre bucătăria internă. Mai ales cu turiștii. Ești un norocos.
Multumesc frumos! Ne mai auzim sa mai povestim 😄🤝🏻
Desigur. Weekend fain să ai!
Weekend fain la fel! 😄