Campionatul Mondial din 2026 ne oferă mai multe surprize decât ne așteptam. Naționale care nu au obținut niciun punct vreodată la un turneu final de Cupă Mondială au reușit să împiedice naționale de clasă înaltă, precum Elveția și Germania. Fanii neutrii au fost cei mai fericiți în urma acestor rezultate, observând faptul că toate echipele au șanse egale la acest Mondial.
Qatar a luat exemplul Canadei
După ce Canada a obținut primul punct din istorie la un Mondial în partida de deschidere de la Toronto, Qatar a făcut același lucru contra naționalei Elveției, formație care a jucat de 3 ori în „sferturi” și de 5 ori în „optimi”.
Scorul din meciul Qatar vs. Elveția a fost deschis de Embolo, în minutul 17, în urma unei execuții de la punctul cu var. Elveția a dominat aproape toată partida, însă lejeritatea de care au dat dovadă jucătorii lui Murat Yakin a dus la o greșeală a elvețienilor în prelungirile reprizei secunde. Astfel, Qatar a obținut primul punct din istorie la un turneu mondial după autogolul lui Muheim din minutul 90+4, meciul terminându-se 1-1.
O altă surpriză majoră vine din partea Australiei
Chiar dacă în clasamentul general FIFA se află pe poziții destul de apropiate, Australia a reușit să o învingă pe Turcia, scor 2-0. Statistic vorbind, turcii au dominat partida, însă realitatea a fost alta. Australienii au deschis scorul în minutul 27, imediat după ce Turcia a avut o ocazie de a deschide ea scorul. Al doilea gol înscris de Metcalfe a fost unul de excepție, suficient cât să pună capăt oricăror speranțe ale turcilor.
Naționala care ne-a învins în barajul de calificare are șansa să-și revină în meciurile cu Paraguay (20.06, 06:00, San Francisco) și gazda turneului, SUA (26.06, 05:00, Los Angeles).
Timp de 17 minute, Curacao a fost la același nivel cu Germania
Cea mai mică națiune prezentă vreodată la un Campionat Mondial, Curacao, a reușit să înscrie primul gol din istorie la un turneu final. Golul înscris de Comenencia în minutul 21 va rămâne în istorie pentru totdeauna, mai ales că a venit într-un moment în care Curacao a egalat-o pe multipla campioană mondială, Germania.
Până la final, jucătorii selectați de Julian Nagelsmann pentru acest turneu final au mai marcat alte 6 goluri, partida terminându-se cu scorul de 7-1 pentru nemți, care încep cu dreptul Mondialul după 12 ani, timp în care au obținut la CM doar două victorii:
- vs. Suedia: 2-1 (CM 2018, Reus 48′, Kross 90+5′);
- vs. Costa Rica: 4-2 (CM 2022, Gnabry 10′, Havertz 73′ și 85′, Fullkrug 89′).
Alte rezultate înregistrate până acum la CM 2026
- Mexic vs. Africa de Sud: 2-0 (Mexico City, 11.06);
- SUA vs. Paraguay: 4-1 (Los Angeles, 13.06);
- Brazilia vs. Maroc: 1-1 (New Jersey, 14.06);
- Haiti vs. Scoția: 0-1 (Boston, 14.06);
- Țările de Jos vs. Japonia: 2-2 (Dallas, 14.06);
- Coasta de Fildeș vs. Ecuador: 1-0 (Philadelphia, 15.06);
- Suedia vs. Tunisia: 5-1 (Monterrey, 15.06).
Meciuri programate astăzi, 15 iunie
- Spania vs. Capul Verde (ora 19:00, Atlanta);
- Belgia vs. Egipt (ora 22:00, Seattle).
Ambele partide vor fi transmise de Antena 1 și pe platforma online Antena Play.

