Special

Dan Petrescu a ajuns în Coreea de Sud: ”Visul meu este să câștig campionatul și Liga Campionilor”

Dan Petrescu (55 de ani) a plecat de la CFR Cluj, grupare alături de care a cucerit patru titluri în România, și a semnat cu Jeonbuk Motors, din Coreea de Sud.

Dan Petrescu a ajuns în Coreea de Sud

La sosirea în Coreea de Sud, Dan Petrescu s-a declarat încântat de noua sa aventură și a spus care sunt planurile sale cu Jeonbuk

”Sunt foarte bucuros că sunt aici. Sunt obosit, însă sunt nerăbdător să încep această experiență.

Sper să aduc multe bucurii fanilor. Visul meu este să câștig campionatul și Liga Campionilor (n.r. Asiei)”, a spus Dan Petrescu, pentru pagina de Facebook a celor de la Jeonbuk.

Jeonbuk se află pe locul cinci în campionat, care asigură prezența în play-off, cu 27 de puncte. Noua formație a ”Bursucului” a cucerit 9 titluri de campioană în Asia (cel mai recent în 2021) şi două trofee în Liga Campionilor Asiei (ultimul în 2016).

Cum arată cifrele din cele trei mandate ale lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului

Fostul fundaș al Generației de Aur a venit pentru prima dată în Gruia în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, „Bursucul” alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019.

De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, atunci când a decis să plece. Ulterior, tehnicianul român a ajuns la  la Kayserispor, în Turcia, în luna ianuarie a anului 2021, însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.

După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat și a reușit să mai câștige un titlu în România, la finalul sezonului 2021/2022.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura