Dan Petrescu a fost mulțumit după victoria obținută de CFR Cluj în duelul cu FC Argeș, scor 1-0 și a recunoscut că nu vrea să plece prea ușor de la echipă.
Dan Petrescu nu pleacă de bună voie de la CFR Cluj
„Când pot să folosesc toți jucătorii, facem meciuri bune. Am început foarte bine, trebuia să fie 2,3-0 în primele 20 de minute, parcă nu intra mingea în poartă.
FC Argeș a mai echilibrat meciul puțin. În repriza a doua am avut mai puține ocazii, dar am marcat. Suntem în obiectiv, asta ne dorim noi, să câștigăm campionatul și să mergem mai departe, asta e ce îmi doresc și eu.
Cu dreptul a marcat Camora, nu știu când a mai marcat cu dreptul. Cu toți jucătorii am o relație specială”, și-a început Dan Petrescu discursul.
„Nu răspund nimic, nu comentez nimic. Vorbesc doar despre meciul cu Argeș. Mâine sau poimâine e posibil să am o discuție cu patronul. Nu vorbesc despre acest subiect.
I-am felicitat după meci, nu le-am zis mai nimic. Antrenorii dinaintea mea au renunțat? Doamne ferește. Am un contract, trebuie respectat. Eu vorbesc despre minte și despre echipă”, a mai spus Dan Petrescu.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre scrisă de pe digisport.ro.

