Special

”De ce ai semnat cu Parma, în detrimentul lui Ajax?” Cristi Chivu i-a ”lăsat mască” pe jurnaliști

Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al formației Parma, din Serie A. În cursul zilei de joi, 20 februarie, tehnicianul român a susținut o conferință de presă, după ce a semnat cu gruparea italiană.

Cristi Chivu: ”Parma înseamnă de zece ori mai mult decât Ajax”

Cristi Chivu a vorbit în cadrul conferinței de presă despre obiectivele de la formația italiană, dar și despre cât de repede s-a înțeles cu oficialii clubului ”Gialloblu”, pentru a o prelua pe Parma.

În contextul în care antrenorul român a fost lunile trecute pe lista celor de la Ajax Amsterdam, Chivu a fost întrebat, de către jurnaliștii prezenți în sală, de ce nu a ales să semneze cu echipa din capitala Olandei, în detrimentul ”Cruciaților”.

Însă, noul tehnician al italienilor i-a surprins pe oamenii de presă, când le-a transmis faptul că o consideră pe Parma superioară grupării din Amsterdam.

”(n.r. De ce ai semnat cu Parma, în detrimentul lui Ajax?) Din punctul meu de vedere, Parma înseamnă de zece ori mai mult decât Ajax. Am mult respect pentru Ajax, dar așa văd lucrurile acum.

Aceasta este abordarea mea. Este una pe care vreau să le-o transmit și jucătorilor mei. Parma este un club sănătos și un club frumos. Să te afli la un asemenea club este ceva minunat, iar jucătorii trebuie să înțeleagă acest lucru și să fie recunoscători.

De-a lungul carierei de jucător am fost la echipe care luptau pentru trofee. La Roma am avut un sezon dificil și am ajuns în subsolul clasamentului, chiar riscând retrogradarea.

Nu vreau să vorbesc prea mult despre jucătorul Chivu, însă am multă experiență. Am jucat la echipe care au luptat pentru titluri.

Nu e nevoie să te lupți pentru evitarea retrogradării ca să te poți salva, atunci când ești antrenor. Sunt sigur că am calitățile necesare pentru a îndeplini acest obiectiv”, a declarat Cristi Chivu, în cadrul conferinței de presă.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura