Am văzut de-a lungul timpului fotbaliști care să poarte toate numerele pe tricouri, de la 1 până la 99. Totuși, de ce nu e permis ca fotbaliștii să-și treacă numărul 100 pe tricou sau un număr mai mare de 100?
Ei bine, despre acest lucru vom discuta în acest post.

Motivul pentru care fotbaliștii nu au voie să-și pună numărul 100 pe tricou
Pe vremuri, fotbaliștii titulari purtau numere doar de la 1 la 11 și abia apoi aceștia au început să-și aleagă numărul favorit și să-și păstreze un anumit număr.
De exemplu în Franța încă e o regulă destul de strictă, și anume ca fotbaliștii să aibă numerele de tricou doar de la 1 la 30. Pot să poarte un număr de până la 40 doar în condiții speciale și mai ales în ceea ce îi privește pe debutanți.
Regulile privind purtarea numerelor pe tricouri aparține de fiecare federație, iar majoritatea consideră că numerele de la 1 până la 99 sunt suficiente pentru fotbaliști, în timp ce altele nu.

Regulile din Mexic sunt inedite
În Mexic, de exemplu, e un lucru obișnuit să vezi fotbaliști cu numere mai mari de 100, asta pentru că Federația Mexicană de Fotbal nu îi lasă pe fotbaliști să-și repete numerele.
Adică, dacă un portar are numărul 1, niciun alt portar, nici măcar la juniori, nu are voie să mai posede numărul 1.
Dacă în fotbalul european numerele mari de pe tricouri le aparțin adesea fotbaliștilor tineri, în Mexic tinerii sunt cei care poartă numere de peste 100.

Tot în America de Sud mai e permis să porți un număr de peste 100 la un eveniment important, cum s-a întâmplat cu Juninho când a jucat meciul cu numărul 300 din carieră pentru Vasco Da Gama, iar la acea partidă el a jucat cu numărul 300 pe tricou.

Îți recomand articolul despre momentul în care Sergio Ramos îl înjură și bruschează pe Achraf Hakimi.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

