Special

Decizie radicală, după ce au pierdut titlul în fața echipei cu 1% șanse: 7 jucători dați afară printr-un mesaj

Alex Kroes, directorul tehnic al celor de la Ajax Amsterdam, a anunțat 7 jucători printr-o modalitate surprinzătoare că nu mai sunt doriți la echipă.

Este vorba de Borna Sosa (27 de ani), Chuba Akpom (29 de ani), Carlos Forbs (21 de ani), Kristian Hlynsson (21 de ani), Christian Rasmussen (22 de ani), Jay Gorter (25 de ani) și Branco van den Boomen (29 de ani).

Alex Kroes a anunțat 7 jucători printr-un grup de WhatsApp să își caute alte echipe

Potrivit celor de la telegraaf.nl, Kroes i-a anunțat pe cei 7 printr-un mesaj trimis pe un grup de WhatsApp că nu mai sunt doriți la echipă și că sunt liberi să își caute alte echipe.

Majoritatea dintre ei mai au contracte pe doi ani sau chiar trei. Singurii care mai au contract doar pentru sezonul următorul sunt Hlunsson și Gorter. Rasmussen și Van den Boomen mai au înțelegeri pentru două sezoane, iar Sosa, Akpom și Forbs pe trei ani.

Măsurile drastice luate de Ajax au venit în urma pierderii titlului de campioană în sezonul precedent.

Cum a pierdut Ajax titlul de campioană a Olandei

PSV a devenit campioana Olandei, după ce s-a impus în runda cu numărul 34, la Rotterdam, 3-1 în fața celor de la Sparta. Ajax, care a avut titlul în mână, a câștigat pe teren propriu, 2-0 cu Twente, dar a terminat pe locul 2.

Statisticienii de la Football Rankings le acordau peste 99% șanse celor de la Ajax pentru a deveni campioni, în timp ce PSV avea sub 1%.

După etapa cu numărul 29, Ajax avea 9 puncte avans față de PSV, în fruntea clasamentului. Însă la finalul rundei a 33-a, penultima, ”Lăncierii” au coborât pe poziția a doua.

Formația pregătită de Peter Bosz a avut o serie excelentă, cu 7 victorii în ultimele 7 runde, în timp ce Ajax, înainte de succesul cu Twente, a obținut doar două remize în 4 jocuri.

PSV și Ajax vor reprezenta Olanda în faza principală din UEFA Champions League, iar Feyenoord, ocupanta locului 3, va merge în turul 3 preliminar al celei mai galonate competiții intercluburi.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura