Denis Alibec are speranțe mari în ceea ce privește viitorul său la Farul după meciul bun pe care l-a făcut împotriva lui FC Voluntari, scor 2-1, partidă în care a marcat un gol.
Denis Alibec are speranțe mari după Farul – FC Voluntari
„Sunt foarte obosit, nu am mai jucat 90 de minute de mai bine de șase luni. Mă bucur că am ajutat echipa să câștige și ne bucurăm că jucăm foarte frumos și că adunăm puncte.
Sperăm să umplem stadionul, pentru că jucăm un fotbal foarte, foarte bun. În prima repriză nu am reușit să ne impunem, dar în a doua repriză ne-am revenit și puteam marca chiar mai mult de două goluri.
Sunt acasă și e normal să dau totul aici, pentru că aici m-am apucat de fotbal. Era și familia mea în tribune, era domnul Hagi, a fost o bucurie mare.
Gică Hagi e singurul care mă putea ajuta acum, de aceea am ales să vin aici. Eu nu am realizat mai nimic acum, este abia primul gol și sper să continui pe același drum.
Am făcut o partidă foarte bună! Toți jucătorii și-au dat viața pe teren și s-a văzut acest lucru. Am slăbit mult, dar nici înainte nu eram gras. Unii oameni din fotbal aruncau cu vorbe în jucători și după”, a mai spus Denis Alibec.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre scrisă de mine pe fanatik.ro.

