Parma a pierdut partida cu Spal din etapa cu numărul 18 din Serie B cu scorul de 0-1, iar Dennis Man (24 de ani) a fost criticat de italieni pentru prestația sa.
Dennis Man, criticat pentru evoluțiile sale la Parma
Ultimul care a avut cuvinte dure la adresa fotbalistului român a fost Vincenzo Pincolini, fostul preprator fizic al Parmei.
Acesta a transmis că, în ciuda cifrelor bun din acest sezon, evoluțiile lui Dennis Man nu justifică prețul plătit de Parma pentru fotbalist.
Parma a plătit în schimul jucătorului român 11 milioane de euro, plus alte două sub formă de bonusuri de performanță, la începutul anului 2020.
”Man are cifre bune și este un jucător care a demonstrat o mare calitate în anumite momente, dar plătește pentru că a fost cumpărat la prețul unui jucător de top. La meciul cu Spal ne-a supărat. La fel ca Mihăilă, este un jucător căruia îi lipsește această greutate la nivel de caracter. Într-o echipă ai nevoie foarte mult de așa ceva, uitați-vă la Argentina”, a spus Vincenzo Pincolini, citat de Parma Live.
Potrivit informațiilor din presa italiană, Bologna caută să se întărească pentru a doua parte a campionatului, astfel că formația din Serie A a pus ochii pe câțiva jucători de la Parma, printre care și Dennis Man.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

