Parma a obținut o victorie in extremis în deplasare, pe terenul Speziei, scor 1-0, în cadrul etapei cu numărul 15 din Serie B. „Cruciații” au mizat din nou pe Dennis Man și Valentin Mihăilă în formula de start, iar primul dintre ei a reușit să fie integralist și să facă un nou meci bun.
Dennis Man, cel mai bun om pentru Parma, în victoria cu Spezia
Dacă Man a rămas pe teren până la fluierul final, Mihăilă a fost înlocuit în minutul 56. Unicul gol al meciului a fost înscris de către Joao Moutinho, în propria poartă.
„Tricolorul” de 25 de ani a executat un corner în al patrulea minut al prelungirilor, iar veteranul portughez a trimis inexplicabil în propria poartă, din lovitură de cap.
Platforma Sofascore l-a notat pe Man cu 7,4 – cel mai mare punctaj din angrenajul celor de la Parma. De altfel, nu este prima dată când Man obține cea mai bună notă în acest sezon. De partea cealaltă, Mihăilă a primit nota 6,8.
Parma se îndreaptă vertiginos spre promovare
În urma acestui rezultat, Parma a urcat pe locul secund în Serie B, care asigură promovarea directă. „Cruciații” sunt la egalitate cu Venezia, la 33 de puncte, însă liderul are avantaj în meciurile directe.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

