Special

Didier Deschamps a reacționat la scandalul de dopaj în care este implicat Paul Pogba

Paul Pogba (30 de ani) riscă până la patru ani de suspendare, după ce a picat un test antidoping. Fotbalistul francez a solicitat o contraexpertiză, dar rezultatele au fost aceleași, cu valori anormale ale nivelului de testosteron în sânge.

Didier Deschamps a reacționat după ce Pogba a picat testul antidoping

La această veste a reacționat și selecţionerul naţionalei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care a mărturisit că nu ştie cum va arăta în viitor cariera lui Paul Pogba.

„Nu voi avea o poziţie categorică sau radicală. Nu ştiu cum va arăta viitorul lui, dar evident că asta va lua timp. A trecut ceva vreme de când Paul Pogba nu a mai fost cu noi, nu se ştie ce va fi, dar sper să-şi regăsească zâmbetul, stăpânirea de sine şi jocul său”, a spus Deschamps.

La mai puţin de o lună după ce a fost suspendat provizoriu pe 11 septembrie de Agenţia italiană antidoping (NADO), Pogba, în vârstă de 30 de ani, a aflat vineri că analiza probe sale B, efectuată joi, a relevat prezenţa metaboliţilor de testosteron, la fel ca în proba A.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns