Intern

Dinamo pierde un punct în finalul meciului! Ce se întâmplă acum?

Oțelul Galați a câștigat meciul cu Dinamo, 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 93 de Răzvan Tănasă.

Situație critică și nu prea

“Câinii roșii“ nu au simțit încă gustul victoriei în playout după 3 etape, în care au obținut un singur punct. Bucureștenii se află pe penultimul loc din SuperLigă, dar situația nu este atât de rea pe cât pare. Dinamo a reușit de câteva ori în acest sezon să câștige două meciuri la rând, care au ajutat-o să se mențină în lupta pentru salvarea retrogradării.

Următoarele meciuri sunt decisive pentru Dinamo. Între locul 12 (Voluntari) și locul 15 (Dinamo) sunt doar 4 puncte. Următoarele 4 meciuri ale formației antrenate de Kopic sunt contra celor de la Poli Iași (locul 13), FCU Craiova (locul 14), Botoșani (locul 16), și Voluntari (locul 12).

Astfel, Dinamo poate ajunge foarte ușor în urma acestor meciuri pe un loc de baraj, sau chiar pe locul 12 care ar scăpa formația din Ștefan cel Mare de emoțiile retrogradării. Totodată, Botoșani este la doar un punct în spatele lui Dinamo. Sezonul trecut Dinamo a promovat în SuperLiga, după prima retrogradare din istoria clubului.

  • Dinamo nu a mai câștigat de o lună.
  • Valoarea lotului este de aproximativ 11 milioane de euro.
  • Dinamo a câștigat 115 mii de euro din transferuri în acest sezon.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura