Special

După ce a primit replica de la Carlo Ancelotti, Pep Guardiola a recunoscut: ”Pentru prima dată, am mințit”

Pep Guardiola (54 de ani) a recunoscut că a ”mințit” când a spus, în weekend, că Manchester City are doar 1% șanse să se califice cu Real Madrid, după eșecul 2-3 din turul de pe teren propriu.

La conferința de presă premergătoare meciului de la Madrid, care se joacă miercuri, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, Pep Guardiola a admis că a exagerat și că el crede în șansele echipei sale.

Pep Guardiola, înainte de Real Madrid – Manchester City: ”Pentru prima dată, am mințit”

”Aveți dreptate, pentru prima dată, am mințit și nu m-ați crezut. Am spus-o pentru că nimeni nu ne dădea nicio șansă. Însă, au trecut câteva zile și s-a întors entuziasmul.

Vom încerca să mergem mai departe. Carlo (n.r. Ancelotti) nu trebuie să-mi spună nimic înainte de meci. Trebuie să rezolvăm anumite probleme. Vom ataca și măcar vom încerca să le facem probleme”, a spus Pep Guardiola, citat de The Guardian.

Declarația lui Pep Guardiola a apărut la puțin timp după ce Carlo Ancelotti a spus ”nu-l cred” când s-a referit la șansele de 1% anunțate de spaniol. Italianul transmitea chiar că va discuta despre subiect înainte de meci cu omologul său de pe banca lui Manchester City.

Replica lui Carlo Ancelotti pentru Pep Guardiola

”1% şanse? Nu cred că el crede asta. Îl voi întreba înainte de meci. Evident că el crede că are şanse mai mari de atât.

Nici noi nu credem că avem 99% şanse de a ne califica. Avem doar un mic avantaj pe care trebuie să-l valorificăm repetând evoluția din prima manşă”, a spus Carlo Ancelotti, în cadrul unei conferințe de presă.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura