Ianis Hagi (24 de ani) a ajuns la finalul lunii august la Deportivo Alaves, sub formă de împrumut de la Rangers, până la finalul actualului sezon.
După Ianis Hagi, potopul
Ianis Hagi a fost cedat de Rangers, la scurt timp după ce a spus public că este nemulțumit de statutul său, asta deoarece evolua destul de puțin. Aceste declarații l-au deranjat pe Michael Beale, care l-a scos de pe lista UEFA și ulterior a decis să nu se mai bazeze deloc pe serviciile sale.
La o lună după plecarea lui Ianis Hagi, șefii lui Rangers sunt gata să facă o adevărată „curățenie” în cadrul clubului. Concret, scoțienii vor să facă schimbări semnificative în departamentul de cercetare și recrutare, asta după ce antrenorul Michael Beale a fost nemulțumit de felul în care evoluează lucrurile, anunță britanicii.
Rangers urmează să se despartă de legenda Gers John Brown, precum și de Billy Kirkwood, respectiv Billy McLaren, care au jucat ul rol important în cadrul clubului în ultimii ani.
Rămâne de văzut care va fi situația lui Ianis Hagi, după revenirea la Rangers, asta deoarece clubul scoțian va avea o altă strategie în ceea ce privește componența lotului.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

