Sergio Ramos (38 de ani), liber de contract din vara anului trecut, când s-a despărțit de Sevilla, ar putea reveni în activitate.
Legendarul fundaș central spaniol se află în negocieri avansate cu Monterrey, club din Mexic, unde antrenor este Martin Demichelis, fost stoper, printre altele, Manchester City.
Sergio Ramos poate ajunge la Monterrey
Antrenorul argentinian a vorbit despre interesul pentru Sergio Ramos și a transmis că un transfer al spaniolului ar fi o adevărată lovitură dată de Monterrey.
” Trebuie să ne întărim linia defensivă cu un jucător foarte valoros, care să ne ajute, pentru că luăm goluri foarte ușor. Vă dați seama ce ar însemna ca Sergio Ramos să ajungă în Liga MX? Sper să se întâmple.
Mi-ar plăcea să am în echipă un jucător cu experiența și personalitatea lui Ramos”, a declarat Martin Demichelis, citat de Mundo Deportivo.
Jose Antonio Noriega, președintele clubului, a confirmat negocierile. ”Este pe listă și e o opțiune reală, cum sunt și altele. Se poate întâmplă orice în negocieri. Da, negocierile sunt în desfășurare”, a declarat Jose Antonio Noriega, citat de ESPN.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

