A fost o seară de povestit nepoților. Ieri, 28 august, oltenii s-au calificat în premieră în faza principală a unei competiții europene, iar campioana României, FCSB, s-a calificat în Europa League pentru al doilea sezon consecutiv.
Astăzi, cele două formații își vor afla meciurile din Europa League, respectiv Conference League.
Cum ar putea arăta programul de „coșmar” pentru „roș-albaștrii”
Înainte de a vă prezenta posibilii adversari de top pe care formația pregătită de Elias Charalambous i-ar putea întâlni, iată care sunt urnele valorice din UEL:
Urne UEL 2025/26. Captură foto: Instagram @football.meets.dataRegula din noul format spune că o formație poate pica cu două echipe din fiecare urnă, inclusiv urna din care face parte. În cazul echipei bucureștene, va juca cu două formații din Urna 1 (ex. Roma, Porto), Urna 2 (ex. Celtic, Braga), Urna 3 (ex. Ludogorets, Nice) și Urna 4 (ex. Stuttgart, Brann).
Scenariul „negru” pentru FCSB ar fi să joace cu echipe precum: Aston Villa, Roma, Lyon, Fenerbahce, Nottingham Forest, Young Boys, Bologna, Stuttgart.
Scenariul accesibil pentru FCSB ar fi să joace cu următoarele formații: Dinamo Zagreb, Rangers, Viktoria Plzen, Maccabi Tel Aviv, Ludogorets, Sturm Graz, Brann, Go Ahead Eagles. Chiar și în acest scenariu ar exista niște meciuri „de foc”, cum ar fi cu Dinamo Zagreb, vicecampioana Scoției, Rangers și, de ce nu, cu vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzen.
Traseul FCSB-ului până în Liga Europa
- UCL, turul 1 vs. Inter Escaldes: 3-1, 1-2 (4-3 la general);
- UCL, turul 2 vs. Shkendija: 0-1, 1-2 (1-3 la general);
- UEL, turul 3 vs. Drita: 3-2, 3-1 (6-3 la general);
- UEL, play-off vs. Aberdeen: 2-2, 3-0 (5-2 la general).
Cu ce echipe vor face cunoștință „alb-albaștrii”?
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a scris istorie ieri seară pe teren propriu. După ce a învins pe Istanbul Bașakșehir cu scorul de 5-2 la general (2-1 tur, 3-1 retur), Craiova a reușit să se califice în premieră într-o competiție europeană.
Spre deosebire de UEFA Europa League, în UEFA Conference League vor fi doar 6 meciuri, în loc de 8. Așadar, clubul din Bănie va termina mai repede aventura europeană, în cazul unei eliminări încă din faza ligii.
O altă diferență între Conference League și Europa League este faptul că, în cea mai recentă competiție intercluburi UEFA sunt 6 urne valorice, spre deosebire de 4 în Europa League. Iată cum arată urnele valorice în UECL:
Urne UECL 2025/26. Captură foto: Instagram @football.meets.dataÎn Conference League, regula este diferită. Având în vedere că sunt 6 urne valorice, fiecare echipă va primi câte o echipă din fiecare urnă, inclusiv din urna din care fac parte. Astfel, oltenii vor juca cu o echipă din Urna 1 (ex. Slovan Bratislava), una din Urna 2 (ex. Crystal Palace), una din Urna 3 (ex. Strasbourg), una din Urna 4 (ex. Lincoln Red Imps), una din Urna 5 (ex. Shkendija) și una din Urna 6 (ex. Noah).
Scenariul „negru” pentru Universitatea Craiova ar putea arăta astfel: Fiorentina, Crystal Palace, Mainz, AEK Atena, Samsunspor, Hacken.
Într-un scenariu mai prietenos, oltenii au șansa de a se duela cu Legia Varșovia, Shamrock Rovers, Jagiellonia, KuPS, AEK Larnaca, Hamrun Spartans.
Traseul Craiovei până în faza ligii
- UECL, turul 2 vs. FK Sarajevo: 1-2, 4-0 (5-2 la general);
- UECL, turul 3 vs. Spartak Trnava: 3-0, 1-4 în 90′, 3-4 după prelungiri (6-4 la general);
- UECL, play-off vs. Istanbul Bașakșehir: 2-1, 3-1 (5-2 la general).
În acest an nu vor mai exista trageri la sorți separate pentru cele două competiții, ci se va trage la sorți pentru ambele competiții, în același timp. Astfel, tragerea la sorți pentru partidele din Europa League, respectiv Conference league va avea loc astăzi, de la ora 14:00, și va putea fi urmărită la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
De asemenea, până în 2027, duelurile din UEFA Europa League și UEFA Conference League se vor vedea la Digi Sport, Digi 4K, Prima Sport și Prima 4K.

