Bundesliga

Echipa de fotbal a prostituatelor

Vă întrebați cum e posibil acest lucru? Ei bine, este vorba despre St. Pauli, formație din Germania care a jucat și în Bundesliga, și care a fost sponosrizată și a supraviețuit cu ajutorul banilor de la bordelurile de cartier.

În cele ce urmează, Primul 11 vă prezintă povestea echipei sponsorizate din plin cu banii făcuți de prostituate și care era ținta atacurilor fanilor adversarilor numindu-i pe St. Pauli „echipa de fotbal a prostituatelor” sau „echipa roșie”.

Echipa de fotbal a prostituatelor – cazul St. Pauli

St. Pauli a fost și este una dintre cele mai controversate echipe de fotbal din fotbalul mondial, iar în 2003, din cauza problemelor financiare grave apărute la club, echipa fiind în pragul falimentului, bordelurile de cartier au sponsorizat echipa și au ajutat-o să nu falimenteze.

Și barurile de cartier au avut o contribuție importantă, patronii scumpind băuturile cu câte 50 de eurocenți, iar adaosul era trimis către bugetul clubului.

St. Pauli și-a câștigat popularitatea printre fanii din întreaga lume datorită politicii antinazism, antirasism și antisexism. Presedintele lui FC St. Pauli, Corny Littman, este de altfel primul președinte gay declarat al unui club de fotbal.

Fan al lui St. Pauli. Sursă foto: goal.com
Fan al lui St. Pauli. Sursă foto: goal.com

El afirma în 2006 că există homosexuali la toate cluburile din Bundesliga, nici măcar echipa națională nefiind ferită de acest fenomen”.

Până în 2007, St. Pauli era singura echipă din primele două ligi ale Germaniei care nu avea tabelă electronică, scorul fiind schimbat manual. Ulterior, la renovarea arenei, acest lucru a fost schimbat, iar stadionul a beneficiat de o tabelă electronică.

Dacia în locul bordelurilor

În 2009, tot în anul în care Dacia a devenit sponsor la Udinese, după cum am scris aici, brandul românesc a devenit sponsor oficial și la St. Pauli, înlocuind astfel bordelurile de cartier cu care erau asociați jucătorii și conducerea.

În prezent, St. Pauli e sponorizată de Levi’s și de Congstar, iar echipa evoluează în Liga a doua din Germania, fiind pe locul 17 după 17 etape, cu 7 puncte acumulate.

  • 16.230.000 de euro este valoarea întregului lot al lui St. Pauli, conform transfermarkt.com
St. Pauli și Dacia. Sursă foto: sport.ro
St. Pauli și Dacia. Sursă foto: sport.ro

Îți recomand articolul despre ce a spus Ramos când a ratat 2 penalty-uri.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: