Special

Echipa la care ar putea ajunge Horațiu Moldovan, după ce și-a anunțat plecarea de la Atletico Madrid

Horațiu Moldovan (26 de ani) a ajuns la Atletico Madrid în această iarnă, după ce echipa de pe Metropolitano a trimis în conturile celor de la Rapid suma de 800.000 de euro.

Până în acest moment, goalkeeper-ul român nu a evoluat în nicio partidă pentru echipa pregătită de Diego Simeone (54 de ani) și și-a anunțat intenția de a pleca.

Horațiu Moldovan ar putea ajunge la Celtic

Portarul român își dorește să-și găsească o formație unde să nu mai stea pe bancă, iar acest lucru îl face să-și dorească să plece de la Atletico Madrid.

La scurt timp după anunțul făcut, presa din Scoția a reacționat și a anunțat că portarul de 26 de ani este o variantă pentru Celtic. Joe Hart (37 de ani) s-a retras la finele acestui sezon, iar cei de la Daily Record au dezvăluit că Horațiu Moldovan este o variantă pentru înlocuirea goalkeeper-ului trecut pe la Manchester City.

Totuși, portarul român nu este singurul jucător de pe lista celor de la Celtic. Martin Dubravka (35 de ani / Newcastle) și Peter Vindahl (26 de ani / Sparta Praga) sunt ceilalți doi portari pe care scoțienii i-ar dori.

„Nu-s genul căruia îi place să facă excursii, așa pe românește. Nu știu dacă vara asta, pentru că depinde de ce fac la EURO, depinde de ce oportunități apar, dar clar vreau să merg undeva să joc. Fie vara asta, fie în iarnă vreau să plec de la Atletico Madrid.

Dacă îmi apare o echipă foarte bună dintr-un campionat puternic, atunci vreau să plec. Nu sunt convins 100% că plec acum, dar depinde de mine, depinde de ce o să fac la Campionatul European și apoi vedem ce oferte apar”, a fost declarația lui Horațiu Moldovan la podcastul „Tare de tot cu Viorel Grigoroiu”.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura